Iubitule, întinde-mi mâna şi spune-mi: ,,Mai
există fericire pe lume?” Te întreb, pentru că în absenţa
ta mă risipesc ca un şirag de perle rare scăpat pe o scară,
în spirală. Lângă tine sunt calmă ca o icoană, blândă ca briza
mării! Eşti soare printre nori, eşti lumina sfîntă ce-mi inundă
sufletul, eşti roua dimineţii ce-mi răcoreşte durerea, eşti
liniştea nopţii ce-mi străjuieşte visele!
M-am lăsat atrasă de tine într-o dulce
rătăcire pe ţărmul fanteziei. Am comis o crimă: am îndrăznit
să sfidez raţiunea şi să mă las pradă unei iubiri ca un fum,
dar te-am iubit precum o pasăre iubeşte
zborul şi libertatea! Tu ai fost infinitul meu magic,
iar eu în viaţa ta... doar o clipă sau o ploaie de vară ca multe
altele. PUIULE, fără tine, sunt o primăvară
fără verdeaţă, sunt un fluture fără aripi, sunt o floare ce şi-a
pierdut parfumul!
Ai fost religia mea şi-n fiecare noapte te
mângâiam în gândul meu cu ochii minţii până adormeam. Şi tot
tu ai fost refugiul meu, iar eu în braţele tale am descoperit o
lume nouă, am găsit o altă definiţie a fericirii, am învăţat să
respir un alt aer.
Eu te-am îmbraţişat cu pasiunea cu care valul
îmbrăţişează marea şi ţărmul, iar tu ai rămas indiferent... Acum,
fără tine toate s-au prabuşit, iar amintirile nu fac altceva decât
să intensifice durerea pe care o simt aici, adânc înfiptă în
fărâmitura de suflet ce mi-a mai rămas.
Sunt singură şi mi-e dor de tine! Te am în
suflet ca o explozie de miresme, te simt în sânge ca un ritm de
foc, te port în mine ca un cântec auzit în locuri dragi pe care
le-am părăsit în nădejdea întoarcerii.
Ai rămas cântecul care mă adoarme noaptea,
vocea care-mi mângâie tristeţea, vântul ce-mi răsfaţă părul, o
ultimă silabă pe care vreau să o rostesc înainte de a visa... şi
primul meu gând... Iartă-mă că n-am putut fi mai bună decât
ploaia... decât apusul... decât norii! Iartă-mă că m-am îmbolnăvit
de tine!
Am crezut în declaraţiile tale, fără să mă
gândesc că într-o bună zi mă vei părăsi. Ai plecat şi m-ai lăsat
dusă de vânt... Ce aş putea să fac fără tine? Mi-e dor de tine!
Inima mea te cheamă, unde eşti? Unde ai plecat? Zile, nopţi,
săptămâni s-au scurs prin porţile timpului, dar tu nu ai
venit...
Te caut, cum îşi caută mama disperată copilul
rătăcit!
Te vreau! Te cer! Şi te aştept!Te vreau ca un
preţ al iubirii, te cer ca un preţ al suferinţei şi te aştept ca o
solie mângâietoare! Unde eşti? Te caut cu ultimele puteri ale
suferinţei mele.
Am obosit să te caut cu privirea! Am obosit
sperînd... să te găsesc, sau... că mă vei găsi! Vreau să uit de
orice căutare şi să nu mai tresar când îţi rostesc numele. Vreau să
uit! O să doreşti să te mai caut! O să-ţi fie dor de toate astea!
Am adormit plângând. Ce viaţă chinuită a trecut peste mine! Puterea
inimii şi a gândului aruncă o punte peste timp. Voi îngropa numele
tău în petalele trandafirilor! Mă voi ruga la Dumnezeu să mă
preschimbe într-un izvor cu apă lină. Poate într-o zi îţi vei
odihni privirea în undele lui. În vis şi-n gând te-am sărutat pe
tâmple, pe obraji, pe ochi, ocolind să te sărut pe buze, de teamă
să nu te ard din dragoste!
Sărut ochii tăi calzi care au fost atâta timp
ai mei!...
Georgeta NEDELCU – Craiova, jud.
Dolj
