Această carte, tragic de târzieAr fi rămas nescrisă De nu se întâmpla să-mi intri-n poezie Și să-mi rămâi acolo, numai tu. Îți mulțumesc deci, lacrimă a mării Pe agonia unui trandafir Că ai răspuns, fără să știi, chemării De-a-mi răscoli nisipul fir cu fir. Îți mulțumesc că m-ai făcut să sufăr Și să mă bucur astfel că sunt viu Și port în carne semne ca-ntr-un cufăr Dinspre văzduhul verii străveziu Îți mulțumesc mai mult decât se poate Cuprinde cu măsura din cuvânt Că-n timpul scurt, le-am regăsit pe toate Câte credeam că s-au pierdut în vânt. Revoltător de tânără-n venire, Ucigător de sinceră, plecând Rămâi, minunea mea întru uimire La care nu visam s-ajung nicicând! Rămâi, mireasa mea de lângă noapte Rămâi, minunea mea de lângă cer Iar pentru gustul tău de piersici coapte Rămas de tot al meu ... iertare-ți cer.