Cândva, în veacul al 12-lea, în preajma Marii Schisme care a rupt biserica creștină în două (1054) pe malul Mării Marmara, în satul de pescari Epivates, nu departe de Constantinopol, cu ocazia înmormântării unui marinar bătrân (cam păcătos - se spune), oamenii au dezgropat oasele unei femei, dar le-au lăsat acolo. În efervescența profund religioasă a epocii, cumva, s-a dus vestea că au fost găsite oasele unei Sfinte. Probabil că la răspândirea veștii au contribuit și preoții locali care au intuit potențialul. Într-o epocă a Cruciadelor și a negustoriei cu moaște, orice biserică își dorea să devină loc de pelerinaj datorită unor relicve sfinte. Câștigurile erau enorme pentru toată lumea, atât pentru biserică, cât și pentru comunitate. Iar dacă nu aveai niște relicve autentice, provenite de la un om sfânt cunoscut, le inventai. Pur și simplu. Orice os putea deveni ”sfinte moaște” dacă erau însoțite de o poveste frumoasă și eventual de un ”miracol”.
Povestea Cuvioasei Paraskeva are toate aceste ingrediente. Se spune în povestea vieții ei, scrisă secole mai târziu că o femeie tânără (o ”împărătească”) s-ar fi arătat într-un vis miraculos unui localnic ( după altă variantă s-a arătat în visul a două femei) și a cerut să îi fie deshumate oasele de lângă ale bătrânului marinar, un păcătos, și să fie duse în Biserică.
Nimeni nu știa ale cui erau acele oase și cui aparținuseră. Numele i-a fost adăugat mai târziu.
PARASKEVA înseamna ”VINERI” în limba greacă (Παρασκευή). Vineri este o zi sfântă atât în iudaism cât și în creștinism: este ziua de pregătire de dinaintea Sabatului (Paraskevi=pregătire), ziua Răstignirii, cea mai respectată zi de Post săptămânală! Aceasta este Sfânta Vineri de care mai citim în basme. Sfânta Paraschiva sau Sf. Vineri este același lucru.
Inițial, scheletul unei necunoscute fără nume, găsit întâmplător, osemintele Sfintei au fost duse în biserica Sf. Apostoli din Kalikrateia (azi Mimarsinan, cartier al orașului Kücükçekmece din imediata apropiere a Istanbulului), un orășel din apropierea satului Epivates, unde au stat aproximativ 175 de ani.
În acești ani faima sfintei a crescut iar în 1231 mai marii Bisericii de la Constantinopol, au hotărât ca moaștele Sfintei să fie transferate în marele oraș, în Catedrala Patriarhală. Deveniseră mult prea importante pentru o bisericuță provincială!
Din considerente politice și diplomatice, moaștele Cuvioasei au ajuns apoi în capitala Țaratului Bulgar, la Târnovo (azi Veliko Târnovo).
În timpul ocupației latine a Bizanțului, după bătălia de la Klokotnița (martie 1230), țarul Bulgariei Ivan Asan al II-lea i-a învins pe ”franci” (adică armatele Imperiului latin al Constantinopolului) devenind cel mai puternic lider militar din Balcani.
Pentru prestigiul noului Țarat avea nevoie de un sfânt patron al Capitalei (aflată în plină reconstrucție) și al țării, iar conducerea latină de la Constantinopol le era datoare. În 1234 țarul bulgar a cerut moaștele Cuvioasei pe care vroia să le ducă în Târnovo, noua capitală a țaratului (pe care o dorea un mic Constantinopol). Pentru consolidarea relațiilor, împăratul a fost de acord să ofere bulgarilor în dar bulgarilor moaștele Sfintei Vineri.
Țarul Ivan Asan al II-lea și țarina, în diorama figurilor de ceară de la Tânovo
Țarul Bulgariei a luat treaba foarte în
serios. În primul rând a organizat moaștelor o primire plină de
solemenitate la Târnovo, una demnă de un împărat. Înalte fețe
bisericești din Bulgaria în frunte cu patriarhul Vasile al
Târnovului și Marcu al Preslavului, familia țarului, aristocrație,
popor au participat la festivitățile aducerii moaștelor Sfintei
Vineri de la Constantinopol. Pentru ca ele să fie depuse în chiar
centrul Puterii politice a Țaratului: în biserica – special
construită - din curtea palatului țarilor din Târnovo de pe colina
Țareveț (vezi ilustrația).
Reconstituire a cartierelor fortificate ce formau orașul Târnovo. În cetatea Țareveț se afla palatul țarilor, iar în incinta acestui palat, biserica Sv. Petka. Orașul medieval Veliko Târnovo se întindea pe 2 platouri carstice separate de meandrele rîului Yantra; unul e Țareveț vizitabil și restaurat, altul e Trapezița, sit arheologic, nevizitabil. (vezi ilustrația de la începutul articolului)
Pentru că bulgarii zic zilei de vineri
”petka”,
de la ( pet=cinci, a cincea zi), Cuvioasa Paraschiva a ajuns să fie
cunoscută în lumea slavă ca Sveta
Petka(СветаПетка).
Datorită lipsei unei descrieri
canonice a vieții ei, încă din vremea Țarului Ivan Asan al II-lea,
Cuvioasei Parachiva/Petka i-a fost scrisă o variantă oficială a
poveștii vieții ei, o ”hagiografie”.
De asta s-a ocupatPatriarhul Eftimie de Târnovo
(1325-1403) care a scris viața Sfintei Petka și a ales serbarea ei
la 14 octombrie. ”Viața și
peregrinările Sfintei Petka și felul cum a fost adusă în minunatul
oraș Târnovo” imaginate de Patriarhul
Eftimie a fost o lucrare scrisă cu mult talent și a cunoscut o mare
răspândire în Balcani, cu mult dincolo de granițele Bulgariei. Abia
acum s-a răspânit o variantă oficială și detailată a faptelor
Sfintei.
Ca sfântă
patroană a Bulgariei, asociată cu
puterea politică de la Târnovo, Paraskivei i-a crescut enorm
prestigiul și faima. Este numită Sf. Paraskeva/ Petka a Bulgariei
sau de la Târnovo (Sv. Petka
Târnovska)
Moaștele au
stat la Târnovo timp de 160 de ani. În 1394, capitala Târnovo,
laolaltă cu întreaga țară a căzut sub ocupația otomană. Sfintele
moaște ale orașului – Sfinții Petka (Paraschiva), Filoteea și
Teofan au fost transferate la Vidin, apoi trimise peste Dunăre lui
Mircea cel Bătrân al Țării Românești, unde timp de câteva luni au
fost adăpostite, la sugestia lui Sf. Nicodim de la Tismana, undeva
în Țara Românească (probabil chiar la Tismana, unde existau
condițiile necesare adăpostirii acestora).
Apoi moaștele s-au întors iar la Vidin, devenit temporar, sub țarul Strațimir, capitala ultimului bastion bulgar neocupat de turci: Țaratul de Vidin. Trei ani mai târziu, când țaratul de Vidin a căzut sub otomani (1396), moaștele au fost din nou salvate și duse la Belgrad. De data aceasta moaștele căzuseră în mâna turcilor, dar s-a implicat țarina Serbiei, doamna Milița, care a negociat cu sultanul Baiazid, cuceritorul Vidinului.
Doamna Milița era văduva faimosului cneaz Lazăr, ucis în bătălia de la Kosovopolie (1389), laolaltă cu dușmanul său, sultanul Murad. După acea bătălie, Milița a devenit țarină și a condus Serbia până când la moartea sa din 1405. Din motive diplomatice a fost nevoită să își mărite fata, pe Mileva Despina cu sultanul Baiazid. Astfel, Milița a devenit soacra lui Baiazid. Cu ocazia negocierilor avute cu Baiazid pentru a-și susține fiul, pe cneazul Ștefan Lazarevic la tronul Serbiei, Milița a cerut moaștele Cuvioasei din Vidinul ocupat de otomani, spre a fi duse la Belgrad. Se spune că Baiazid ar fi râs că nu înțelegea de ce au atâta valoare pentru ei niște oase.
O dată recuperate, moaștele au fost depozitate într-o mică capelă (Biserica Sf Petka în imediata apropiere de Biserica Ružica) din cetatea Kalemegdan, unde au rămas timp de alți 125 de ani. Până în 1521, când turcii conduși de Soliman Magnificul au ocupat și cetatea Belgradului.
Macheta vechii cetăți a Belgradului, cu localizarea bisericii Sf. Petka
Capturate din nou de turci, moaștele Sfintei
au fost răscumpărate de patriarhia Bizanțului pentru 12.000 de
ducați de aur și aduse înapoi în Constantinopol, în catedrala
patriarhală din cartierul Fanar.
Și astfel, sfintele oseminte au fost readuse după 238 ani înapoi pe
malul Bosforului. În Istanbul au fost mai multe biserici care au
adăpostit moaștele înainte de a fi transformate în moschei:
Theotokos Pammakaristos devenită Fethye Djami, apoi în biserica
Blancherne, Sf. Dumitru si apoi în biserica Sf. Gheorghe din Fanar,
actuala catedrală patriarhală.
În 1641 domnul Vasile Lupu al Moldovei a donat o importantă sumă
patriarhiei Constantinopolului, care acoperea tributul anual impus
de otomani patriarhilor din Constantinopol și Ierusalim. Practic
Vasile Lupu a plătit datoria Patriarhiei către fiscul otoman. Ca
recunoștință, Patriarhul Partenie i-a oferit lui Vasile Lupu
moaștele Sf. Paraschiva a Balcanilor spre a fi depuse în noua
biserică Trei Ierarhi ridicată la Iași.
De atunci oasele sfintei se păstrează în capitala Moldovei, Iași.
Iar Cuvioasa a devenit, după ce fusese pe rând ocrotitoarea
Bulgariei, a Vidinului, a Belgradului și a Constantinopolului,
”ocrotitoarea Moldovei”. Cultul Sfintei Vineri a fost uriaș în
Balcani, în Bulgaria, Serbia, Grecia și țările românești,
nenumărate biserici din acest spațiu având având acest hram și
intrând în folclor, mai mult ca orice altă
sfântă.
Asta este pe scurt povestea adevărată a osemintelor din satul Epivates. Nu am insistat pe povestea Cuvioasei imaginată de preoți, deoarece o pueteți găsi ușor pe orice site ortodox.
| Locurile unde au stat de-a lungul istoriei moaștele Cuv.
Paraskeva. |
Radoslava Stankova - Viața și faptele (Pre-Eftimie) ale Sv. Petka Târnovska în literatura bulgară și sârbă din secolele XIII-XV
Ivan Biliarsky - The Cult of St Petka and Constantinopolitan Marial Cult
Jürgen Fuchsbauer - The Thracian and the Constantinopolitan Life of Paraskeva of Epibatai
pr. Gabriel Dinu HEREA - Școala de artă moldovenească. Interacțiuni cu spațiul cultural polono-rutean, în secolele XV-XVI.
Sfânta Paraskeva Epivatska / Petka Tânovska în Enciclopedia Slavica Sanctorum
Elene Tomova - Lucrările hagiografice despre Sf. Petka Tarnovska din Rusia în secolele XV-XVII
Elka Bakalova, Tzvétiléna Krasteva - La vénération des reliques dans le Sud-Est européen
Elisabeta Negrău - Cultul suveranului sud-est european şi cazul Ţării Româneşti: o perspectivă
