Accident teribil, mult discutat, comentat și disecat în ultimele zile.

Iată ce am reținut eu:

• mai mulți tineri mergeau noaptea, în grup, pe un drum între două localități, pe sensul în care mergeau și mașinile
• un șofer neatent a lovit și ucis doi tineri din acel grup.

Desigur, toate tunurile au fost puse pe șoferul drogat și pe poliția din zonă, care ar fi putut să-l rețină sau măcar să-i suspende dreptul de circulație cu mașina, ceea ce ar fi dus, pe moment, la evitarea accidentului fatal petrecut în aceeași noapte. Dar, pe termen lung, probabil că rezultatul ar fi fost același, doar că ar fi fost altele victimele.

Dar este 100% vina șoferului teribilist și a agentului de poliție că nu a văzut în globul de cristal că urmează accidentul?

Eu văd un lung șir de vinovați:

1. Desigur, șoferul care a lovit grupul de tineri de pe șosea. Dar i-ar mai fi lovit, dacă aceștia nu se aflau pe șosea sau dacă circulau pe partea cealaltă a drumului, astfel încât să se poată eventual feri la timp de o mașină care ar fi venit din față, direct spre ei? Știa vreunul din grup această regulă banală de a circula ca pieton pe drumurile publice? Sau credeau că este datoria altora să-i ferească?
2. Desigur, agentul de poliție, împreună cu toți șefii lui, care nu i-a aplicat teribilistului pe loc legea, pentru situația de a conduce un automobil fără RCA. Fără telefoane, fără discuții – aplicarea instantanee a prevederilor legale și împiedicarea deplasărilor haotice în continuare. De-abia apoi ar putea începe discuțiile de genul „uite drodul, nu e drogul”.
3. Părinții și anturajul tinerilor – atât ai teribilistului, dar și ai victimelor. Zicea o prietenă a victimelor: „Plecăm (din țară) din cauza voastră, pentru că nu puteți să ne oferiți un trai decent și sigur.” Pe bune? Se cred cumva născuți cu vreo stea în frunte, ca să aibă pe veci parte de recunoștința și ajutorul nostru? Ce fel de educație primesc acești copii de la părinții lor? Cine are obligația de a oferi constant ceva altcuiva, și nu oricum, ci la nivelul de a avea „un trai decent și sigur”? Părinții, desigur, dar doar până la vârsta la care fiecare se poate întreține singur. Iar verbul „a oferi” nu are ce câuta în relația dintre 2 părți – corect ar fi „a asigura respectarea unor drepturi și datorii” între părți. Adică primești, dar doar după ce dai, nu primești pentru simplul fapt că respiri, ci pentru că participi la viața comunității.

Cred că accidentul recent de la 2 Mai este un sindrom specific, în acest moment. Societatea noastră este bolnavă, în stadiu aparent terminal. Tineri care se cred zei nu doar în familie, ci și în societate, așa că așteaptă să li se „ofere” de alții ceea ce ar trebuie ei să obțină singuri, cu efort și răbdare. Părinți care nu cunosc sau nu caută modalități de a-și educa copiii, pentru a-i face să devină independenți și să poată la un moment dat trăi și în lipsa situației în care să li se ofere totul pe tavă de către altcineva. Factori politici care s-au obișnuit să promită și să se laude că „dau”, de parcă ar veni cu bani de acasă, nu ar gestiona niște fonduri pe care le au la dispoziție din ceea ce strâng sub formă de taxe și impozite plătite de cetățenii din țară. Autorități publice și locale care se conduc pe principiul „lasă, că merge și așa”. Profesori și educatori care, în ipoteza că ar fi toți foarte bine intenționați și pregătiți, totuși nu pot suplini lipsa majoră de educație din familie.

Nu aș vrea să par o moralistă ruptă de realitate. Am trecut și eu la viața mea printr-o astfel de situație, când credeam că „mi se cuvine” să primesc ce am nevoie, doar că tata mi-a replicat prompt: „Ești mare și proastă! Cine crezi că este dator să aibă grijă de tine, în afară de tine?”.

Cam asta este lecția pe care fiecare ar fi bine s-o învățăm în viață. Apărarea drepturilor, satisfacerea obligațiilor, educație, respectarea legilor și implicare civică.