„Pune-ţi vaselină pe mustaţă! Aşa. Nu freca să intre în
piele! Trebuie să rămână pe mustaţă.
Acum puneţi masca. Trage aer pe nas! Simţi că se lipeşte
masca de faţă? Da? OK.
Acum ia tuba între dinţi. Respiră numai pe gură! Ca
atunci când eşti răcit şi ai nasul înfundat.
Ba da, acum e vesel. De data asta e vesel. Eşti gata? O
luăm spre stânci.
Pornim!”
Am trecut de 69 de ani şi iau prima lecţie de
snorkeling.
Profesor îmi este Cristina. Cu ea alături, ştiu că nu mi
se poate întâmpla nimic rău.
Mihaela mi-a spus că am cel mai bun dive
instructor din lume.
De fapt nici nu ne scufundăm (dive), ci rămânem
la suprafaţă*.
Pornim!
Urmarea e fără cuvinte.
Ca un film colorat şi mut, în care inserturile sunt
înlocuite de semne,
dintre care cel mai des revin două: „Priveşte încoace!”,
„Uită-te acolo!”
Cuvintele vor reveni seara, când vom încerca să dăm nume
amintirilor.
De fapt, aceasta a fost singura lecţie practică de
snorkeling.
Următoarele experienţe de acest fel le-am trăit singur
printre alge, corali şi peşti.
Însoţit uneori de aparatul de fotografiat datorită
căruia există imaginile de faţă.
* Şi în apa dintr-o piscină se poate pluti
la suprafaţă la fel de uşor ca în apa mării? - o întreb peste
câteva zile pe Cristina.
„Sigur că da” - îmi răspunde.
„Doar ai văzut în filmele poliţiste.
Totdeauna când este găsit un cadavru într-o piscină, pluteşte la suprafaţă.
Trebuie doar să stai foarte liniştit.”
? ?
„Doar ai văzut în filmele poliţiste.
Totdeauna când este găsit un cadavru într-o piscină, pluteşte la suprafaţă.
Trebuie doar să stai foarte liniştit.”
? ?
