Penultima zi a anului 2018 a marcat o piatră de hotar
pentru muzica electronică românească, căci atunci s-a lansat Șuie
Paparude. Nu-s defel cuvinte mari, căci e vorba - desigur - de noul
album, „aruncat“ pe Internet, la nu mai puțin de opt ani de
precedentul „E suflet în aparat“. Din capul locului merită
menționat faptul că mai ales în muzica electronică, distanța de opt
ani între discuri este una astronomică. Spațiul carpato – danubian
în care ne trăim zilele pare-se că nu percutează la „noutăți“ ca și
locurile aflate la vest de țărișoara noastră, fie numai și numai
din prisma faptului că în „felia“ ocupată de băieții cunoscuți
pentru „Soundcheck microfonul e suspect/ Aruncă mâna sus / Dacă
auzi ceva corect” nu s-au petrecut prea multe. Desigur, avem
niscaiva încercări , unele din ele chiar reușite, dar „felia“
rămâne fidelă brandului „Șuie“, care chiar și cu o asemenea pauză
discografică pare a nu avea concurență. Nu e neapărat un atu
chestia asta, dar așa stau faptele.
La fel ca și pe precedentul disc, băieții reușesc să
ofere un material discografic interesant și inspirat, atât pentru
categoria ascultătorilor de „comerț“ cât și pentru omuleții care
nu-s deloc impresionați de artificii sonore electronice dublate de
texte ușurele. Printre cele douăzeci de melodii care se regăsesc pe
acest disc se numără și câteva bucăți suspecte de a deveni
„singalong“-uri la festivalurile de vară pline de alcoale scumpe și
mâncare proastă, dar și melodii pentru urechi deștepte.
Indubitabil, secretul celor de la Șuie constă tocmai în acest
balans între underground și radio – friendly, chestia asta
ajutându-i dealtfel să-și găsească locul în multe evenimente din
țărișoară, fie ele „pentru mase“ sau de nișă.
Din primele acorduri, e limpede pentru toți că motto-ul
discului este întoarcerea la rădăcini. Nu intrați în panică, nu e
vorba de Elvis Presley ci de „electronicele“ cu care Șuie și-au
început cariera, cum ar fi memorabila „La mare“. Piesa care
deschide noul disc colcăie de sound-urile analogice cu iz de The
Orb și este de neratat pentru ascultătorii înscriși în ceea ce
poartă denumirea de garda veche. „Mergem mai departe“ aruncă discul
spre zona cu care băieții a căror muzică ajunge din difuzoare până
– sânge și-au obișnuit fanii în ultima vreme. Refrenul „De la
stânga, la dreapta, până-n spate/ mergem mai departe“ se
întipărește invariabil în creierul oricui, noul single fiind din
categoria melodiilor cu lipici la public. Posesorii de urechi care
s-au născut în vremurile în care CD-urile erau la modă vor fi
încântați de sound-urile 90s ce se revarsă din „Hello Home“, iar
„Etajul 10“ este relevantă grație textului în care băieții „o ard“
pe casa scării: „mă duc la etajul șase / ghici ce urmează/ o să îmi
pierd pe scări/ bonurile de masă“. Vocea de robot care se revarsă
din „Mașina de dans“ nu are cum să nu te ducă cu gândul la
creațiile Kraftwerk sau Daft Punk, iar „Omul de gheață“ te
păstrează în aceleași coordonate sonore. O surpriză cât se poate de
dulce vine odată cu „Retro Future“, în care își face apariția și
acel specific bass numit „acid sound“ cunoscut din creațiile lui
Josh Wink (de exemplu) combinat cu alte bunătățuri , sesizabile
pentru oamenii care nu au aflat de termenul „rave“ doar de pe
Google.
Momentele inspirate se lăfăie din plin și-n „Rin Tin
Tin“, care are efecte fresh din categoria bass – music. Dacă
melodia asta care va face furori în rândul celor care ascultă
Skrillex sau Flume ar fi avut și text, putea deveni the next hit.
Ușoare arome din categoria Mr. Oizo sunt sesizabile în piesa „Mmm“,
iar una din cele mai reușite bucăți de aici poartă numele de „Îmi
vine să cânt“, un amestec de Depeche Mode și Caribou, cu un text
drăguțel de tot: „Aș vrea să locuiesc pe o stație orbitală / să
stau și să privesc aurora boreală / .ca un astronaut departe de
pământ./ mă simt atât de bine / și-mi vine să
cânt....“.
„Ne vedem în Neolitic“ și „Neon Star“ sunt alte momente
bunicele, iar pe final...băieții plusează cu ceva surprinzător.
Titlul melodiei te duce la vremurile în care Marusha cucerea
topurile cu „Over the rainbow“, însă piesa „Dincolo de curcubeu“ te
catapultează în bucățile semnate Klaus Schulze sau Vangelis,
melodia fiind un soi de blues cosmic cu synth-uri melodioase din
categoria celor folosite cu mulți – mulți ani în urmă de francezii
de la Space, creditați adesea ca exponenții curentului space –
disco, care a dus la apariția a ceea ce numim nowadays drept
„electronica“.
Una peste alta, Michi, Dobrică și Bean rămân pe „felie“
bine de tot , pionierii muzicii electronice de dans din România
rămânând astfel „în cărți“ cu un album meseriaș. Care deocamdată se
găsește la liber aici la download. Și care va avea și variantă pe
vinil, după cum spun băieții de la Șuie.
