Târgul Internațional de Carte și Muzică – Libris Brașov, 2017

De la prima ediție și până astăzi, Târgul Internațional de Carte și Muzică – Libris Brașov a adus laolaltă tot mai mulți participanți și oaspeți de seamă. Dincolo de abundența ofertei editoriale și discografice, manifestarea de la Brașov a mizat întotdeauna pe caracterul dinamic și viu al culturii relevat în nenumăratele lansări, recitaluri de muzică și poezie și spectacolele de seară pe care le-a oferit tuturor cititorilor și iubitorilor de muzică.
Organizat în perioada 30 martie – 2 aprilie 2017, la Brașov Business Park (str. Ionescu Crum nr. 1), în cel mai modern centru expozițional din oraș, respectând exigențele cititorilor actuali, beneficiind de acoperire mediatică largă, Târgul de la Brașov are, și în 2017, o agendă bogată în care își fac loc deopotrivă tradiția , contemporaneitatea și multiculturalitatea.