Sau cum am învățat engleza...zâmbind!

Nu mi-am văzut copilul de mai bine de doi ani! Vă imaginați așa ceva? Doi ani în care am fost despărțită de surâsul ei, de ochii aceia verzi și plini de viață...doi ani în care am stat în fiecare secundă cu grijă pentru ea. Și asta numai ca să o văd om mare și cu mai multe șanse de realizare decât am avut eu.

Mara este de peste doi ani la studii în Anglia. I-a plăcut tare mult limba lui Shakespeare, s-a atașat de actorie și a plecat, val vârtej să studieze tocmai în patria celebrului scriitor. Toate bune și frumoase, până în ziua în care a trecut de barierele de securitate de la aeroport. M-am ținut eu tare însă, odată ce s-a îndepărtat cu pașii ei mici dar încrezători pe culoarul spre avion abia atunci am simțit că mi se rupe lumea în două și am izbucnit în plâns. De atunci mă tot gândesc să îi fac o vizită, să se trezească cu mine acolo, la ușa căminului... dar cum să plec eu într-o țară străină, de una singură și fără să știu limba engleză?

În acești doi ani am tot căutat diverse variante dar niciuna nu mi se părea plauzibilă. Drept urmare, m-am apucat să învăț singură. Cum? Ei bine, am căutat inițial un profesor de engleză care să mă ajute dar, din tot felul de motive nu reușeam să asimilez mai nimic de la el. Atunci am apelat la cursurile de engleză online. Acest mod de a învăța mi s-a părut că răspunde cel mai bine felului meu de a fi și nevoilor mele căci, datorită jobului pe care îl am ajungeam să învăț numai noaptea, după ce reușeam să termin toate treburile.

Însă nimic nu mi s-a părut imposibil, mai ales că, să înveți engleza de acasă poate fi destul de fun până la urmă pentru că te poți plimba peste tot cu căștile în urechi, poți amesteca de zor în cratițe fără să îți limitezi libertatea de mișcare și, totodată, să fii multi tasking. De fiecare dată când pronunțam cuvintele acelea melodioase eram cu gândul la Mara! Iar ori de câte ori mi s-a părut că îmi prind urechile în conjugări sau declinări vedeam în fața ochilor zâmbetul ei și zâmbeam și eu.

Așa a trecut un an în care am tot exersat limba engleză și, iată-mă acum în avion, pe drum spre dragostea vieții mele. Am reușit să aranjez totul cu colegele ei de cameră fără ca ea să știe ceva, una dintre ele mă așteaptă la aeroport și am să ajung în această seară să îmi văd fetița după mai bine de doi ani! Sunt atât de entuziasmată încât am impresia că am uitat tot ce am învățat timp de un an de zile. Mă tot gândesc la momentul acela în care o voi lua în brațe pe Mara și îi voi spune: I’ve missed you alot, my little butterfly! Inima mi-o ia la goană încă de pe acum. Nu am stat niciodată în toți acești 20 de ani despărțite mai mult de o zi și, de doi ani încoace, singura apropiere dintre noi a fost ecranul laptopului prin care îi vedeam fiecare zâmbet, tristețe, apăsare sau reușită iar eu nu puteam fi lângă ea...

După câteva ore bune în care abia mi-am ținut emoțiile în frâu iată-mă la ușa căminului Marei. Am ciocănit de două ori...liniște. Inima îmi sparge timpanele și simt că în curând va exploda, afară din piept. Mai bat o dată...

- Mamaaaaaaaaaaa! Tu, aiiiici!!!

Mi se încolăcește în jurul gâtului și țopăie mai ceva ca atunci când era de-o șchioapă. Lacrimile mi-au țâșnit incontrolabil deși se zbat și aleargă printre zâmbete.

- My little butterfly... atât am mai apucat să îngân în engleza mea nou învățată, până când ne-am luat în brațe și am încremenit așa, strâns, în pragul ușii.

Orele următoare nu pot fi descrise în cuvinte. Să îți ții copilul în brațe după mai bine de doi ani este un sentiment pe care numai cine nu l-a trăit crede că îl poate traduce în silabe potrivite. Seara am mers la restaurant și, deși aș fi vrut să o las pe Mara să îmi arate cât de bine s-a integrat în cultura engleză, am ținut morțiș să îi fac o surpriză!

- Can you be so kind and bring me a cup of icecream, before we order the main course? L-am rugat pe chelner într-o engleză britanică impecabilă. Clar, aceste cursuri online și-au făcut treaba cu mult peste așteptări!

- Mama, dar când ai învățat tu engleza? Tu, care urai limbile străine, cum ai reușit?

- My little butterfly, o femeie poate să facă orice în viață. Cu atât mai mult, învață să iubească ceea ce altădată nu-i făcea plăcere, mai ales dacă asta o aduce și mai aproape de copilul ei.

- Mama, mâine după amiază am și eu o surpriză pentru tine: te voi duce la teatru. Ai să mă vezi jucând, mamă, în rolul principal din “Troilus și Cresida”! Am reușit, mamă, chiar am reușit!

În ochii Marei se joacă flăcările. E domnișoară în toată regula de acum, o mică englezoaică în devenire, foarte aproape să își atingă visul de a juca actele scrise de Shakespeare, pe marile scene ale lumii! Eu zâmbesc iarăși cu steluțe în priviri. Scena vieții mele a fost și de această dată, un teatru în două acte. Și totul a început cu limba engleză. Copilul meu a meritat absolut fiecare moment și fiecare efort pe care l-am făcut de-a lungul vieții iar decizia de a învăța această limbă doar ca să o pot vedea după doi ani a făcut din mine cea mai fericită mamă din univers. Într-adevăr, poți învăța și trece peste orice, atâta vreme cât o faci cu dragoste și din pasiune!