Terapie pentru casă cu Alma Parchet

  • Postat în Edu
  • la 08-03-2024 21:55
  • 216 vizualizări
Terapie pentru casă cu Alma Parchet
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Colt de suflet

Unii spun că shoppingul dă dependență, iar alții că e terapie curată. Doar că între alb și negru se află un curcubeu, vizibil și în situația dată, căci dacă e făcut compulsiv, shoppingul vorbește despre un gol interior pe care căutăm să-l umplem cu obiectele achiziționate, în special în cazul doamnelor, așa ni se arată, iar dacă e făcut cu cap, ne ține mai mulți bani pe card.

Drept să spun, pasionată de modă nu prea sunt, ci mai repede de amenajări interioare, astfel că, pot să mă pierd o zi întreagă într-un magazin cu materiale de construcții sau piese de mobilier, am ochii mari și urechile ciulite la tot ce este nou, modern, elegant, confortabil și ne face casa mai frumoasă. În mare parte decorațiunile pentru casă le fac eu, mobila o desenez și meșterii pricepuți o pun în scenă exact pe dimensiunile mele, căci am un fix, totul să fie eficient și perfect armonizat cu spațiul meu.

Pentru mine casa e sanctuarul meu și caut mereu să-i aduc un suflu nou. Să-i cresc energia, să o fac să ne încânte privirea și restul simțurilor. Și după cum bine știm, femeile au un al șaselea simț, cu care mă mândresc și eu. Și tocmai acest simț atât de ascuțit mă face să-mi aud parchetul plângând. Nu te gândi că aud voci și trebuie să fac o vizită la nouă, ci pur și simplu simt energia parchetului care ne-a servit ani la rând, ce-i drept, nu prea mulți, l-am luat la pachet cu casa și nu am avut niciun cuvânt de spus. Dar lucrurile s-au schimbat acum.

Am pierdut ziua despre care vorbeam mai sus prin diverse magazine și tot ce am găsit au fost frați și verișori de-ai lui, mai actuali, mai plăcuți vizual, dar cu o durabilitate îndoielnică. Astfel că, răpusă de oboseală, m-am refugiat în confortul propriului cămin și în online. Am descoperit instant Alma Parchet și m-am liniștit.

Imagine Alma Parchet – editare Canva.com

Parchet de lux pentru răsfățul simțurilor

Am mărturisit deja că parchetul actual plânge, și deși nu spune prin cuvinte, știu sigur că ne-ar trimite într-o vacanță îndepărtată pentru a avea tip să se refacă. Bietul de el, nu e deloc conștient că în cazul lui rănile nu au leac. Are urme lăsate de gheruțele patrupedului răsfățat, de un mop cu apă îmbuibat, de lapte stropit în mod constant, care l-au făcut să pară antic și cocoșat. Poartă în amintiri pași grei și mașinuțe rulate la fel ca la marile curse.

Și pentru că nu este un parchet din lemn masiv sau stratificat, nici nu se pune problema să fie salvat. Nu are nevoie de refacere, ci de pensionar, iar eu mi-am propus să-l scot la pensie în mod anticipat, în această primăvară înfloritoare, căci la vară chiar joc în deplasare, pe o insulă cu mult soare.

Am ales parchet de lux, că tot zice soțul meu că sunt o prețioasă (și pretențioasă), dar el știe că sunt și fată isteață, iar când i-am zis că alegând Alma Parchet facem o investiție pentru o viață, nu a mai fost nevoie să dau suplimentar din gene pentru a spune da și a achita achiziția.

Eu fac planul, el pune banul, și funcționăm perfect așa. Iar odată ce am avut cardul lui pus pe masă am navigat fără stres printre modele de parchet din lemn masiv și stratificat cu finisaje deosebite, iar când l-am descoperit pe el, parchetul Curb 10, un parchet de lux, spectaculos, m-am îndrăgostit iremediabil.

Acest parchet este special, vorbește despre naturalețe și unicitate, iese din tipare și ne amintește că drumul vieții nu este întotdeauna lin, dar poate fi frumos și elegant prin alegerile personale, că fiecare curbă ne poate surprinde și că potecile nebătătorite pot fi alegeri inspirate, care deschide noi perspective și un alt stil de viață.

Alma Parchet poartă în ADN frumusețea specifică naturii și puterea arborilor seculari, care, în cuvinte traduse pentru noi, cei ce căutăm confortul propriului cămin, înseamnă frumusețe care încântă privirea, sensibilitate care ne mângâie tălpile mici și mari și durabilitate care ne face să scoatem mai puțini bani din buzunar și ne scutește de stresul unor repetate renovări.

Dacă mă raportez la esența feminină pe care o poartă, spun cu mândrie că Alma Parchet transmite căldură și are capacitatea de a se reinventa, de a lua fețe noi și cuceritoare peste ani. Parchetul din lemn masiv sau stratificat poate fi recondiționat, ceea ce este un mare avantaj. Este mult mai prietenos cu spațiile umede, cu copiii și cu animalele de companie, ceea ce îl transformă într-un veritabil aliat.

Așa cum am menționat anterior, aliatul meu pentru un suflu nou în propriul cămin este parchetul Curb 10, cel care m-a surprins și cucerit la prima vedere. Este un parchet dublu stratificat, ce poartă cu sine esența și căldura naturii într-o grosime de 16 cm. Este un parchet de lux, Select, Natural și Rustic, pentru a satisface mai multe gusturi. Cât despre culoare, merge de la alb, gri, la coniac, tabac și, bineînțeles, natur. Și unde mai pui că nu oferă doar o atingere caldă în orice anotimp, ci este și compatibil cu sistemul de încălzire în pardoseală, fiind alegerea ideală pentru familiile tinere, care pun bazele unui nou cămin și au în plan niște pitici.

Și mai spun ceva, dacă nu te poți hotărâ ce model să alegi din oferta bogată Alma Parchet, nu știi ce ți se potrivește mai bine sau nu ai găsit culoarea care să-ți fure privirea, ai parte de consultanță specializată, dorințele îți sunt ascultate, echipa dă parchetului tonul dorit de tine, iar apoi se prezintă la locul faptei și dă casei tale o față nouă, trainică și elegantă.

În final, cred că este mai mult decât evident că terapia Alma Parchet nu vizează doar spațiul în care locuim, ci și pe fiecare dintre noi, prin bucuria și confortul de ACASĂ!