Toate casele au nevoie de un balcon - Rina Frank

  • Postat în Litere
  • la 18-06-2017 10:35
  • 848 vizualizări
Toate casele au nevoie de un balcon - Rina Frank
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Atunci şi Acum

Toate casele au nevoie de un balcon, la fel cum fiecare om are nevoie din când în când de o privire retrospectivă asupra propriei sale vieți. Balconul poate fi o metaforă asupra vieții, din balcon vezi și în interiorul casei, dar vezi și exteriorul ei, lumea dinafară. Practic ești situat undeva între cele două lumi, lumea ta interioară, reprezentată de casă și cea exterioară.


Toate casele au nevoie de un balcon este povestea vieții Rinei Frank, ea povestește despre copilăria petrecută în orașul israelian Haifa, alături de părinții și sora ei, Yosefa. Emigrați din România, părinții Rinei încearcă să își găsească locul în societatea formată din oameni proveniți din întreaga lume.

Frumoasă, impulsivă și băiețoasă, Rina trăiește câțiva ani în cel mai sărac cartier din Haifa, Wasi Salib, înconjurată de diferite alte familii de evrei sau musulmani, un teritoriu în care religiile și tradițiile se îmbină.
Cu toate acestea, Rina este nevoită să se supună anumitor cutume sociale. Fiind foarte frumoasă, mama sa mizează că fata se va căsători și va avansa pe scara socială, nevând nevoie de prea multă școală, în timp ce Yosefa este cea mai bună elevă.

Aș fi vrut o minge, dar mi-era rușine să o cer pentru că eram fată.

Viața familiei este complicată de sărăcie, dar și de obiceiurile celor din jur. Bătaia, deși nu este prezentă în propria familie, o înconjoară pe Rina. Își vede diferiți vecini bătându-și soțiile și copiii fără mustrări de conștiință.

Căsătoria Rinei, deși se arată la început una foarte bună, se mărită cu un bărbat înstărit, își află finalul destul de devreme.
Fetița lor, a Rinei și a soțului, se naște cu probleme de sănătate din cauza cărora relația dintre cei doi se strică și apar tensiuni. Cu toate acestea, Rina se dedică întru totul creșterii și însănătoșirii copilei.

Legea naturii vrea ca ființa slabă să supraviețuiască numai dacă e cineva lături de ea.
Finalul cărții este unul deschis, lăsând loc de interpretări. Îi permite cititorului să își imagineze un al final, mai pe placul lui și mai frumos pentru Rina și Noa.

Să vă spun părerea mea

Dacă aveți chef de o poveste, o destăinurie prietenească pe care autoarea reușește să o facă despre propria-i viață, vă sfătuiesc să citiți Toate casele au nevoie de un balcon. Mie mi-a plăcut cartea.

Voi ce carte citiți? Sau ce carte vă așteaptă cumințică pe masă?
Pe mine mă așteaptă Numele meu este Mahtob, de Mahtob Mahmoody.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente