Towards overthinking things

  • Postat în Personal
  • la 16-06-2018 20:40
  • 6 vizualizări
Towards overthinking things
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe ziduldecleștar

Cine erai înainte ca oamenii din jur să-și pună amprenta asupra ta? Cine erai înainte să experimentezi dezamăgiri, tristeți, adevăruri dureroase? Cum era viața ta înainte să te maturizezi? Mă tot întreb…

Oare e naivitate să continui să crezi în oameni? E ireal. Ai spune că la un moment dat te-ai învăța minte. Prostii. Tu crezi doar ce-ți place. Te-ntrebi dacă nu cumva ai rata mai multe șanse dacă ai ridica iarăși zidul. Încerci să rămâi deschisă, dar numai pe jumătate. „Vă arăt numai ce vreau să vedeți. Restul e al meu.”

Mintea ți-e în toate părțile. Și-ți spui că e în regulă. Nu trebuie să ai toate răspunsurile acum. Acționezi în funcție de cum crezi că e mai bine. Eh, și dacă ți-o iei iar în bot? Viața merge înainte. Îți repeți că vei mai fi de multe ori rănită, și încerci să îmbrățișezi asta. Nu prea funcționează. Fugi de sentimente. Acolo-i zidul. Nu ești pregătită să-l dărâmi. Și nici nu ești sigură că ai vrea, oricum. La ce bun? Ca să-l reconstruiești apoi cu lacrimile și sudoarea inimii care-ncearcă să se recalibreze?

N-ai mai plâns de mult. Și ești mândră. Inima nu te mai doare la fel ca înainte. Doar nu mai are pentru cine, nu? Greșit. Câteodată doare pentru tine. Și totuși, nu mai sunt lacrimi. Ai crescut, sau poate doar le împingi și mai mult în străfundul sufletului. Gândești prea mult, copilă. Te-ai maturizat, și totuși încă mai ai o doză de inocență nocivă. Presupun că e parte din farmecul tău. Și știi și tu că nu ești pregătită s-o pierzi. Poate că nu vei fi niciodată pregătită. Și poate că, așa, va rămâne mereu parte din farmecul tău. N-ai de unde ști. Nu mai bagi mâna-n foc pentru nimic.

În curând vei fugi departe. Și speri că va fi un refugiu. Nu ai spus că-ți dorești să iei o pauză de la tot și doar să pleci? Poate-ți vei găsi răspunsurile până te întorci. Sau poate nu. Timpul va decide.

„I launch my fragrance called „Integrity”,

I sell the fact that I can`t be bought.”

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente