Sărbătorim Crăciunul! Ne urăm unii altora să fim sănătoși, fericiți, bucuroși! Așa să fie? Oamenii primesc de undeva sau de la cineva sănătate, fericire și bucurii, fără să contribuie cumva la obținerea lor?

Oare ce se întâmplă în prezent cu omenirea, în marea ei parte (războaie, atentate, fraude, dictaturi, omoruri, chinuri, ostateci și alte rele) este doar vina altora sau fiecare dintre noi avem partea noastră de implicare?

Mai mulți psihiatri își dau cu părerea despre sănătatea mentală a lui Trump sau mai degrabă despre lipsa ei… Unii zic că nici Musk nu e mai aproape de ceea ce se numește de obicei „normalitate”… La noi, ce să mai zicem? Iohannis a arătat în multiple rânduri comportamente care-l plasează în zone ce intră în sfera tulburărilor de personalitate, probabil produse de aerele și aerul înălțimii… Pesedeii mai mari sau mai mici se consideră toți semizei și le și cam ies planurile de îmbogățire, atâta vreme cât majoritatea „merge după fentă”, spre vina Rusiei și a „străinilor”. La fel mulți alți șefi și șefuleți, numiți pe orice criterii posibile, cu excepția celui referitor la competență, care acționează ca și cum impunitatea în fața legii este asigurată formal, nu doar informal.

Multe grupuri mari de interese acționează, evident, pentru a și le proteja! Și deși nu sunt de obicei adepta teoriilor conspitaționiste, am ajuns să cred tot mai puternic că lumea a ajuns în pragul exterminării, nu neapărat ca urmare a intereselor celor bogați, ci mai degrabă a resemnării și indiferenței celorlalte categorii.

Este adevărat, se pare, chiar dacă e greu de dovedit, că „țara (mă rog, lumea) ne vrea proști”. Dar mai grav este că prostia crește fenomenal de repede și se întinde galopant. În ciuda sistemelor (falimentare) de educație, cu ajutorul media zise „de divertisment”, prostia a devenit regula în societate. Cu cât omul e mai prost, cu atât este mai violent, mai arogant și mai ușor de manipulat. Iar dacă în dictatură voința oamenilor este în cea mai mare parte înfrântă prin forță, în democrație totul arată înspre lipsa de repere culturale valoroase.

Fascinația unora pentru regimuriler totalitare, fasciste, legionare, comuniste sau de altă natură este evident dorința omului prost de a se elibera de responsabilități – ne alegem un „cap” și îl lăsăm să decidă totul în locul nostru, singura grijă rămânând să nu cumva să ieșim din rând, din coloana celor care formează „unanimitatea”. Astfel, dispar obligațiile de a ne auto-gestiona, toată responsabilitatea find trecută pe umerii „regimului” sau al „tătucului” sau al unei ființe imaginare care ne propune să suferim în viață pentru a avea un viitor luminos după moarte.

Această îndoctrinare a trecut de la o abordare mai subtilă la una extrem de brutală. Cum lumea nu mai are răbdare să citească mai mult de 2 rânduri de text, nu mai este capabilă să înțeleagă un mesaj pe baza gândirii critice, nu mai aceptă decât poze, rezumate și un limbaj simplificat, dispar subtilitățile, dispar întrebările, dubiile și interpretările, ajungându-se rapid la enunțuri scurte, simple, schematice, considerate „adevărul absolut” – care nu mai trebuie verificat, analizat sau interpretat.

Prostia la putere! Putere politică, putere matematică, putere generalizată!

Desigur, am exagerat! Mai există oameni neatinși complet de prostie. Oameni care se străduie să-i atenționeze pe ceilalți, să-i avertizeze, să-i îndrume. Doar că efortul lor este în mare parte sortit respingerii – deja masa critică de proști împiedică și sufocă oamenii rămași pe meterezele cunoașterii și ale democrației.

Încotro ne îndreptăm? Spre repetarea istoriei, conform ciclurilor de creștere și descreștere a civilizațiilor umane. Oare mai este posibil să evităm finalul decăderii rapide a civilizației noastre moderne? Aș zice că nu – singura necunoscută este viteza de decădere – o generație? 2? 3? Mai multe? Nu știu, dar dacă ar fi să ghicesc, aș zice maxim 3.

Ar fi adecvat să vă urez „La mulți ani și un an nou fericit”? Nu strică, dar nici nu ajută, pentru că dinamica actuală nu mai seamănă cu ceea ce am cunoscut noi în viața de până acum.

Totuși, speranța nu moare, așa se spune, deci vă urez tuturor: „La mulți ani și un an nou fericit!”

Să ne auzim cu bine!