În textul său din volumul Omul evanghelic, pe care l-am publicat în 2018, la Polirom [1], regretatul profesor Daniel Barbu vorbește despre invizibilitatea socială și politică a comunităților evanghelice din România și explorează cauzele, deloc nevinovate, care au condus la ignorarea, și nu de puține ori la demonizarea acestor comunități, cu contribuția semnificativă a intelectualilor români. Astfel, imaginea pe care o are despre evanghelici un cetățean român obișnuit este aceea a unei comunități retrograde, puțin educate și care, pe deasupra, este străină de ființa națională; un conglomerat de venetici, care propovăduiesc „o altă evanghelie” decât cea pe care o aude românul pios duminică de duminică în biserică. Volumul colectiv mai sus amintit, ca și cel care urmează să fie publicat în viitorul apropiat, Omul evanghelic, încotro?, explorează, din diverse unghiuri, felul în care a fost construită această imagine prea puțin măgulitoare și încearcă să ofere corectivele de rigoare, folosindu-se, cât mai riguros posibil, de instrumentele puse la dispoziție de diverse discipline academice.
Acest volum de interviuri este, într-un fel, o continuare a demersurilor academice menționate anterior, folosindu-se de instrumente narative și biografice. Prin dialogurile cu cele nouă personalități care au acceptat să răspundă întrebărilor noastre, încercăm să aducem înaintea celor interesați, indiferent de convingerile lor religioase, sau de absența lor, o serie de destine exemplare, bărbați și femei care s-au format în comunități religioase de persuasiune protestant-evanghelică și care au realizat performanțe de excepție în domeniile vocaționale cărora li s-au dedicat. În același timp, succesul profesional nu i-a îndepărtat de credință, deși confruntarea cinstită cu problematica complexă și uneori ambiguă a domeniilor lor de specialitate au condus adesea la crize, frământări, îndoieli și dileme. Desigur, credința, ca realitate personală, este trăită de fiecare dintre noi la intensități și în forme diferite, în diverse momente ale vieții, ceea ce face dificilă și chiar ilicită orice comparație. Cu toate acestea, ne putem totuși oglindi în aceste povești de viață, regăsindu-ne – cum altfel decât parțial – în experiențele, inclusiv cele religioase, ale altora.
[1] Daniel Barbu, ”Invizibilitatea politică a omului evanghelic”, în Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești, Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu, coordonatori, Polirom, Iași 2018, pp. 641-656.
Mariana Sain-Morar – Joc inteligent
