Eu nu mai vreau să știu că ești departe,tu nici nu ești plecat de ani întregi, te simt aici, în versul meu și-n carte,mereu prezent, cândva ai să-nțelegică-n lumea asta nu noi stabilimilustrul mâine cât e de perfect,oricâte voci m-ar lovi, e sublimsă știi că ești un singur subiect.Eu nu te-am părăsit nicio secundă,deși am încercat să te ascund,dar amintirea ta viața-mi inundăsub cerul ăsta palid, muribund...ți-am pus o stea la capăt de-ntunericsă mă citești când dorul te va ducepe-aleea unde-n dansul meu feericmi-am mistuit sufletul la răscruce.Mi-am pus o mască pentr-o dimineațăcrezând că voi putea s-o stăpânesc,că-n jocul lacrimilor de pe fațăvoi înnoda un drum nepământesc,voi pune lacăt gândurilor albe și nopțile-mi vor fi fără sfârșitcă tu