"Devin nimic într-un nimic pe care numai
nimicu-l poate nimici"... mi-am spus la
doar o săptămână după ce l-am iertat pe ucigașul visurilor mele… și
ce curat visam, nici nu vă imaginați, atât de curat încât
soarele-mi zâmbea zilnic împletindu-mi drum prin ploi. Stelele-mi
mângâiau sufletu' limpezindu-mi amărăciunea în care mă rătăcisem cu
ceva vreme în urmă. Bineînțeles că nu mă așteptam ca nimicu' să
înțeleagă ce am vrut să spun despre el… Într-o zi chiar mi-a
înjurat, cum s-a priceput mai bine, singurul suflet pe care-l mai
am, îl port și îl voi purta toată viața în piept, cel care
niciodată nu mi-a promis că nu mă va otrăvi, ca după scurt timp să
o facă, pentru că niciodată nu a avut otravă ascunsă sub pardesiu,
cel care niciodată nu mi-a promis ceva, dar mereu îmi făcea
surprize, și nu oricum, ci din cele din care eu puteam da naștere
unui alt volum de versuri… cu care să ung sufletul
cititorului.
Criminalul meu de vise, vers și suflet îmi lua
zilnic clipele, minutele, orele, aerul, apa, ba nu, apa nu, pentru
că nu-i plăcea apa, deși mai gusta din când în când, se mai și
spăla din când în când, mi le așeza una câte una, una după alta, în
așa fel încât demnitatea mea să nu mai aibă de suferit pentru că…
ceea ce nu va mai exista în scurt timp, nu va avea cum
suferi.
L-am iertat atunci, uimind pe toți cei ce mă
vor OM și mă știu OM de o viață, l-am iertat îngenunchiată fiind de
învinuirile lui, de jignirile fără număr aduse în momentele cele
mai de "soi", ale clipelor în care, de obicei OAMENII sărbătoresc
primele zile sau primele nopți ale unei vieți noi… L-am iertat,
deși, nu știu câte persoane ar ierta lauda, minciuna, trufia, ura,
gelozia, otrava,... și încă vreo trei zeci de mii de defecte pe
care nu le vedea niciodată de aceea pentru el toate acestea erau
comportări firești. Nici măcar teama de singurătate nu i-au reținut
comportările. Masca bărbatului care își protejează femeia s-a topit
într-o noapte, în aceea noapte în care mila față de el a luat locul
iubirii. Acea noapte pe care a transformat-o într-un coșmar ucigând
cu un singur pumn viața din mine, trecutul, prezentul și inevitabil
viitorul...
Azi îmi e milă de el, este doar un
criminal de vise, îl iert, dar nu-l mai pot păstra în sufletul meu.
Ce e mult strică, până și prea mult nimic strică. Devin nimic și nu
e bine deloc. Încă mai am de scris... Încă sunt OM... chiar dacă nu
locuiesc în
buricul orașului, chiar
dacă pentru
modelarea mea nu
și-au depus efortul câteva
bone, zeci și zeci de educatori, profesori, părinți,
neamuri... neam de neam, nu așa oricum... eu am fost trimisă
pe pământ de Dumnezeu cu o
cruce în spate,
una în
piept și alta
în suflet, cu un dar pe care trebuie să-l dăruiesc la rândul meu,
altfel devin NIMIC și nu vreau.
