Continuare de AICI

sursa imaginii Edictum Dei

Suntem creați ca ființe relaționale, pentru a trăi în comunitate, în comuniune. Suntem creați după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu, iar Dumnezeul nostru este o Comuniune de Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt. La începutul creației, singurul lucru care nu a fost cu totul desăvîrșit, singurul în dreptul căruia Dumnezeu a spus ”nu este bine!” a fost singurătatea … ”nu este bine ca omul să fie singur”. Și atunci l-a secționat pe om, l-a despicat, pentru a-i între-tăia viața cu cea născătoare de viață, Eva, femeia. Dumnezeu a hotărît că cea mai bună formă de ființare a omului este după o ”corecție” ontologică, reașezarea omului ca persoană în comuniune, prin împletirea ”într-un singur trup”. ”De aceea îi va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup.” (Geneza 2:24) De aici rămîne principiul care ne va urmări toată viața, o despicare, o tăiere, o secționare pentru a se realiza o împletire.

Adam este tăiat ca să fie creată Eva, de care se lipește; Eva naște fii, care vor fi tăiați din ea, ne despărțim de părinți ca să ne lipim de soții, ne despărțim de copii ca să îi lipim de copiii altora … o familie este despicată pentru a se naște o altă familie.

Și toate aceste despicări succesive și ireparabile pînă cînd Dumnezeu a descoperit ”taina de mult ascunsă de la începutul veacurilor”, Biserica, Trupul și Mireasa Domnului, ca ne adună și ne împletește viețile tuturor, pentru a crea o nouă realitate care se proiectează escatologic spre veacul ce va să vie.

Dumnezeu face să ni se intersecteze viețile între ele, să creeze răscruci și răspîntii, furci de drumuri și încrucișări cu bunii și străbunii, cu părinții, de la care preluăm tradițiile; cu ai noștri copii, și cu aceștia, doar pentru o vreme, apoi cu cei mai apropiați dintre apropiați… soții și soțiile și nici aceste întretăieri de drumuri nu sînt permanente, pentru că în răscruce de drum nu se poate sta, nu se poate construi nimic durabil.

Într-o intersecție poți eventual să te odihnești o vreme, să îl aștepți pe următorul călător pentru a merge împreună mai departe, dar în intersecție nu rămîi. De aceea creștinismul dezvoltă această idee a păcii în viața de acum (în răscrucea de drumuri) și nădejdea pentru viața de după viață. Sîntem într-o tăiați și întretăiați în răspîntia vieții noastre, dar, paradoxal, chiar și în cele mai negre vremuri ale prigoanei creștine, urmașilor lui Cristos li s-a spus că Dragostea, Bucuria, Pacea …. sînt roade ale Duhului Sfînt, indiferent de circumstanțe, indiferent de condiții, indiferent de cît de tăiați, inter-sectați și despicați sîntem. Pentru că viețile noastre, împletite cu viețile altora, ale celor care sînt Trup al Lui Cristos, întrepătrunse și întretăiate de Viața lui Cristos, deși par a se opri prin Moarte, continuă de fapt pentru eternitate alături de Cristos-Viața noastră.

Din această pricină creștinismul a dezvoltat, mai ales în zorii lui, o teologie în care înțepenirea în materialitate era dezavuată și a dezvoltat o spiritualitate în care speranța escatologică era centrală.

Citește întreg articolul AICI pe Edictum Dei

Va urma