… și trebuie să vadă și alții!

Îmi spunea mereu asta. Din păcate nu am crezut decât mult mai târziu. Acel târziu din cauza căruia nu mai ai cui să îi spui că ai înțeles, în sfârșit.

Mama era o tipă tare cochetă. Diminețile ei începeau mereu cu un fel de ritual de îngrijire a feței. Când eram mică o priveam pe furiș cum își curăța chipul de umbrele nopții, cum se machia și dichisea înainte să plece la serviciu. De multe ori îi vedeam expresia în oglindă. Știa că o privesc dar tocmai asta o făcea să aibă un farmec aparte. Chipul acela îmi transmitea, fără cuvinte, lecții despre frumusețe și încredere. Femeia aceea chiar era frumoasă iar asta putea vedea oricine, de la o poștă! Acum, peste ani, constat că este o trăsătură de familie, pentru că și bunica și mama au fost două femei frumoase tare, iar mie mi se spune dest...