Știți momentul acela în care dacă ajungi să te identifici prea tare cu munca ta, lumea nu mai știe cum te cheamă și toți te strigă după ceea ce faci? Ei bine, pe mine mă strigă oamenii, C.E.! Și nu doar pentru că este o întrebare pe care o adresez foarte des clienților mei, ci pentru că asta fac eu: acord Certificat Energetic în București imobilelor pentru care sunt solicitată!

Îmi place tare mult ce fac: practic trebuie să te plimbi din casă în casă, descoperi locuri, oameni, imobile, problemele lor... le măsori, ți le notezi, le analizezi și, la final, ești un fel de mic zeu, un auditor energetic care hotărăște indicele de performanță energetică a unei construcții, o încadrează într-o clasă, de la A-G și, în funcție de verdictul tău și îmbunătățirile pe care le are, imobilul acela va cheltui mai mult sau mai puțin cu întreținerea ba, chiar mai mult de atât, va putea fi cotat în piață la un preț mai ridicat sau mai scăzut. Ce să mai, Certificatul Energetic este Dumnezeul imobilelor în ceea ce privește auditul energetic și termoviziunea clădirilor!

Toate bune și frumoase, până ajungi să intri în imobile în care dai peste tot felul de oameni sau situații. Nu aveți habar prin câte am trecut până acum și, mai ales câte mi s-au întâmplat! De la oameni ai căror pereți cădeau peste ei dar încercau să mă mituiască să le încadrez casa într-o clasă energetică superioară, până la instalații electrice improvizate care mi-au explodat deasupra capului când am atins un întrerupător și culminând cu felul în care trebuie câteodată să te strecori printre angajații unei multinaționale care nu se vor opri din lucrat nici măcar când tu te “joci” printre ei cu camera de termoviziune, înregistrând pierderile de căldură de prin pereți, cu ajutorul unui sistem de infraroșii. Să-i vezi ce urât se uită la tine când birourile lor se află cumva în apropierea colțurilor pereților iar tu tocmai acolo ai treabă! Dar cea mai mare provocare este momentul în care pui pe masă certificatul energetic al unei astfel de companii, în care i-ai încadrat imobilul în Clasa Energetică C, sau chiar D!

Acum, pentru prima dată în ultimii șapte ani mi-am luat concediu. Și cum situațiile de genul acesta m-au solicitat destul de mult în ultima vreme, am vrut să am un concediu într-o zonă rurală, liniștită, cât mai aproape de natură și de rădăcini ancestrale. Așa că am mers în Apuseni. Unul dintre corporatiștii cu care m-am împrietenit după ce i-am făcut evaluarea unui apartament pe care tocmai l-a achiziționat are acolo o bunică. Iar bunica este mereu bucuroasă de oaspeți, mai ales dacă sunt prietenii nepotului și, cu ocazia asta m-a rugat să-i evaluez și casa ei, dacă tot sunt în zonă!

Zis și făcut. Comuna Gârda de Sus, județul Alba. 100 de kilometri de drum până în inima Apusenilor, Țara de Piatră, din scrierile lui Geo Bogza. Zone întinse fără semnal la telefon. Doar brazi și stânci colțuroase cât vezi cu ochii. Din vreme în vreme câte un pâlc de case. Mă și mir cum a ajuns rețeaua electrică printre atâta pietrărie.

După aproape două ore de drum brăzdat prin Apuseni și multe înjurături din lipsă de semnal am ajuns în prag de seară la casa bunicii Uța. Mama Uța așa cum o știu toți din zonă se uita peste poartă după mine, doar, doar de ajung mai repede. Șoc! Dincolo de gard era o căsuță mititică, numai din lut, piatră și lemn. Vă imaginați ce clasă energetică aș putea să-i acord, nu? Dar, cum asta mi-am dorit, departe de civilizație, zâmbesc frumos, salut politicos și intru. Bătrânica nu mai știe ce să facă să mă simt ca acasă. Dar eu acasă nu am nici scaune cu trei picioare, nici pat cu cergi și, cu siguranță, nici ferestre din lemn, întărite cu lut! Noroc că e vară și soare, căci iarna nu m-aș încumeta să stau într-un asemenea loc!

Surpriza cea mare a fost încă de când am pășit pragul casei. Leșinasem pe drum, mai ales că, de când plecasem din București parcă totul mergea de-andoaselea iar aerul condiționat cedase nervos. În casă la mama Uța e o răcoare care îți sfredelește creierii încinși. Parcă am trecut printr-o perdea răcoritoare și invizibilă, agățată deasupra ușii minuscule prin care a trebuit să mă aplec serios ca să trec.

Adorm de cum mă pun în pat, pe cergile acelea. Istovitor drum. Numai că peste noapte visez că satul mamei Uța este atacat de creaturi ciudate zumzăitoare care aveau puteri supranaturale asupra vremii și au abătut mai întâi o arșiță cumplită asupra tuturor și, mai apoi, o ploaie torențială care, în câteva ore s-a transformat într-o adevărată ninsoare. Ce vis ciudat, în creierii munților...

A doua zi mă trezesc în crucea zorilor. Încep și strâmb din nas văzând că pereții nu-s chiar atât de groși pe cât ar trebui, tocurile geamurilor arată ca mâncate de carii, deci clar pierd căldură pe acolo, ușa de lemn scârțâie îngrozitor, becul prins în tavan abia licăre și nici pomeneală de economie... Noroc că este vreme frumoasă iar vântul acesta parcă îmi alungă toate gândurile negre...

- Nu te bucura prea tare, Certificat Energetic (mda, nici aici nu scap de poreclă, bag seama că Mihai nu a avut de lucru). Vântul aista ți-o alunga ție gândurile dar nu aduce prea multe bune...

Ce-o fi vrut să spună mama Uța? Cum poate vântul să nu aducă ceva bun pe arșița asta? Am zis arșiță? Ce ciudat...exact ca în visul de aseară... Un zumzet puternic se aude de dincolo de ușa cea grea. E doar o coincidență, îmi spun. Oricum, la cât e de cald afară ai jura că ești în deșert nu în creierii munților... Mai bine rămân în casa de lut, uimitor câtă răcoare este aici! Parcă pentru asta i-aș acorda acum măcar un F, cred că am fost prea exigentă inițial!

În câteva ore vântul se întețește, spre bucuria mea!

- Certificat Energetic închide geamurile la casă că rămânem fără ele!

- Mamă Uța, dar lasă să intre aerul în casă, că doar n-o începe potopul, zic eu! Ce să știu eu, cea căreia i se spune C.E și se plimbă toată ziua printre betoane și corporatiști?

- Certificat Energetic, ascultă-mă și închide geamurile, nu te pui aici cu zânele!

- Care zâne, mamă Uța? E doar vântul...

- Zânele din munte, au aflat că am musafiri și s-au pornit de printre copaci și scorburi, de prin peșterile înalte să se scoboare ici, la adăpostul brazilor și să vadă cine mi-o călcat pragul, C.E! Închide repede geamurile că revarsă stihiile peste sat!

Am încremenit. Cred că mama Uța e nebună. Zâne? Scorburi? Peșteri? Stihii? O văd panicată deja așa că merg să îi închid ferestrele. Săraca bătrână...asta face singurătatea dintr-un om aflat în creierii munților. Of...de s-ar potoli zumzetul ăsta asurzitor...

Întâi arșiță, apoi vânt. Parcă îmi sună cunoscut....mai ales zumzetul. Ei nu, că o iau și eu pe urmele Mamei Uța. E doar un vis, C.E! Un simplu vis din Apuseni!

Nu trece mult și peste casă se abat tunete groaznice deși cerul era încă senin. Ai zice că cineva dărâmă muntele peste noi! Fulgerele cad în pământ, scoțând bucăți întregi de țărână neagră ca tăciunele. Orătăniile de prin ogradă s-au ascuns toate. Perdele de fum se dezlănțuie peste grădină, picături reci de ploaie înghețată...grindină cât pumnul. Eu stau încremenită la fereastră. Mama Uța împletește un ciorap și așteaptă să fiarbă mămăliga.

- C.E., ajută-mă și pune focul în sobă!

Nu că asta e deja prea mult!

- Foc? în mijlocul verii, mamă Uța? Cât poate să dureze o ploaie aici?

- Certificat Energetic, în București oi fi tu zeul termografiilor la clădiri dar cu zânele din Apuseni nu te pui! Aici amu’ îi cald de rupi tăt de pe tine, amu se scoboară ele din munți și abat potop peste case că dacă îi om rău venit aci, să iscodească, îl pun pe fugă de numa! Dacă îi om bun, atunci nu-i rost de a se speria aista și o rămâne ici și s-or împrieteni până la tătă urma! Amu ascultă de buna și pune focul în sobă că până diseară ai să vezi că-ți degeră ciolanele!

Moții nu prea îs în toate mințile gândesc eu! Amu mama Uța crede că îi bai tare cu ploaia aista! Tulai, am început să și vorbesc ca bătrâna! E clar. Vreau înapoi în civilizație!

Dau sa deschid ușa să-mi iau trollerul din mașină să îmi fac bagajul. Bucăți de gheață cât oul de mari mă întâmpină încă din prag. Ce ziceam? Clasă F? Nicio șansă, mamaie, amu mă aștept să văd cum ți-or găuri acoperișul!

Trântesc ușa cea grea înapoi, speriată. Mama Uța amestecă de zor cu linguroiul în mămăligă. Om mai calm ca bunica n-am văzut în toată viața mea. Afară se dezlănțuie prăpădul exact ca în visul meu iar singura ei grijă este boțul de mămăligă. Nu văd cum mai rezistă acoperișul mult la grindina asta. Dar ea nu pare să dea semne de îngrijorare. Zumzetul nu a tăcut o clipă, de parcă ar fi vreun cuib de viespi pitit pe undeva. Încep să mă întreb dacă, nu cumva Mama Uța nu e chiar așa nebună cu zânele de care zicea. Ce prostii, auzi! Sunt de o zi jumate plecată din București și tare îmi lipsește ce făceam. Și totuși, nu-mi vine să cred cum rezistă casa aceasta la urgiile de afară. Până și lumina aceea caldă din tavan nu mai licăre deloc și stă cuminte la locul ei de parcă e pusă cu mâna! Lucru necurat, nu alta! Să fie totuși casa Mamei Uța demnă de clasa D?

Grindina nu mai ține mult. O liniște nefirească s-a abătut peste casă dintr-o dată!

- Sssst, Certificat Energetic! Mergi până la fereastră și nu scoate o vorbuliță că rămâi mută. Stai acolo în tocul fereștrii și taci, că zânele amu îs toate în geam și se uită la tine.

E, nu, că e nebună de legat bunica! Mă duc la geam. Iau un scăunel din acela cu trei picioare și mă așez cu grijă. Amu mă aștept să se rupă. Auzi tu, zânele se uită la mine iar eu îmi fac griji pentru un scăunel cu trei picioare!

- Mă uit pe geam și tac. Tac, dacă așa zice bunica. Dar zumzetul acela deja îmi sfredelește timpanele. Mă întorc spre ea să o întreb...

- Taci, Certificat Energetic că rămâi mută pe veci. Lasă zânele să-ți citească în suflet!

Am încremenit. Trăiesc visul de peste noapte cu ochii deschiși. Dincolo de geam nu e nimeni. Fulgi mari, albi ca spuma se joacă în vârtejuri amețitoare, răvășind iarba. Ninge în august, în creierii Apusenilor. Și mama Uța cică sunt zâne afară!

Ce-i drept, avea dreptate când m-a pus să fac și focul în sobă. Ninge, fraților iar eu nu am decât maieuri la mine! Casa asta de lut însă e fenomenală. Pe arșița aia cumplită de azi dimineață ținea o răcoare dumnezeiască, iar acum, când afară vine sfârșitul pământului, căldura focului e păstrată între pereții de lut și piatră, ce n-am văzut! Niciun firicel de căldură nu se pierde nici măcar pe la tocurile geamurilor! Clasa B, ce să mai! Deodată vârtejurile de fulgi se izbesc violent de geamuri. Încremenesc. Din micuțele steluțe de gheață se formează pe geam doi ochi. Inima îmi bate frenetic. Cineva mă privește în ochi și zumzăie pe lângă mine. Preț de câteva clipe am senzația că fulgii au trecut prin geamuri. Mă trec toate transpirațiile. Zumzetul e asurzitor. Mă uit în formele acelea de ochi, hipnotizată. Sunt țintuită pe scaunul cu trei picioare, de zânele Apusenilor! Nimeni n-o să mă creadă când mă întorc în București!

Un tunet năprasnic lovește cerul. Ochii dispar. Fulgii încep să alunece ușor de-a lungul geamului. Prin grădină, iarba pare aplecată de parcă ar fi dansat cineva peste ea. Scaunul cu trei picioare e la locul lui. Inima mea la fel. Mama Uța amestecă cu spor în tuciul de mămăligă.

- Hai, Certificat Energetic la masă, că s-o gătat de-amu', mă trezește Mama Uța din încremenire! Ai trecut de testul zânelor, amu ne putem vedea și noi de ale noastre!

Afară se răspândesc norii. Soarele aruncă de printre ei sulițe călduroase. Într-o oră nimic nu ar fi amintit de urgia de mai devreme. Zumzetul a dispărut ca prin minune. Doar iarba călcată stă mărturie în locul unde au jucat zânele. Pășesc aplecată peste pragul ușii și privesc acoperișul din paie, specific caselor moțești ale Apusenilor. Totul e la locul lui. Picături grele se scurg pe la streșinile lui, orătăniile aleargă vesele de colo colo, totul a revenit la normal.

Casa a rezistat. În mai puțin de 48 de ore de când sunt aici am trecut de la arșiță la potop, grindină și ninsoare. Am văzut cât de răcoare țin pereții, la fel de bine cum păstrează căldura. Nu sunt pierderi de niciun fel, materialele au fost trainice și folosite cu cap, în așa fel încât să ajute omul și să lucreze pentru el, fără izolație termică suplimentară. Nu miroase nici a mucegai așa cum ați fi crezut, de la paiele ude, becul agățat în perete nu a pocnit, instalația e la locul ei. Și da, eu, Certificat Energetic m-am înșelat crezând că această construcție realizată din materiale vii poate fi catalogată drept în clasa G! Căsuța Mamei Uța poate concura oricând cu orice alt imobil bucureștean, plin de betoane și materiale neorganice! Nu-mi vine să cred...eu, care acord de atâția ani certificatul energetic tuturor imobilelor, să dau unei astfel de căsuțe Clasa A?

Cât am stat în acel concediu am căutat măcar un cusur acelei construcții din Apuseni. Mai ales că nu sunt o persoană care să accepte ușor lucrurile inexplicabile. Nu am găsit nici măcar unul! Ba, mai mult, la plecare i-am spus Mamei Uța că oricând poate schimba mica ei căsuță cu un apartament cu trei camere, din București, cotat în Clasa A energetică!

- "Tulai, C.E, amu tu chiar crezi că aș lasa eu zânele mele pentru zumzăitul din orașul mare?" mi-a spus...

Mama Uța nu era nebună. Acum chiar cred cu toată tăria în zâne și că cele din Apuseni au pus la cale toate acestea ca să îmi arate că poți acorda un calificativ de performanță înaltă și unei căsuțe din lut, piatră, lemn și paie. Și dacă nu mă credeți, mergeți în Apuseni la Mama Uța și rezistați stihiilor naturii! Dacă nu fugiți mâncând pământul, poate vă veți și împrieteni cu zânele! Le place să joace dur, în clasa energetică A!