Știți momentul acela în care dacă ajungi să te identifici prea
tare cu munca ta, lumea nu mai știe cum te cheamă și toți te strigă
după ceea ce faci? Ei bine, pe mine mă strigă oamenii, C.E.! Și nu
doar pentru că este o întrebare pe care o adresez foarte des
clienților mei, ci pentru că asta fac eu: acord Certificat
Energetic în București imobilelor pentru care sunt
solicitată!
Îmi place tare mult ce fac: practic trebuie să te plimbi din
casă în casă, descoperi locuri, oameni, imobile, problemele lor...
le măsori, ți le notezi, le analizezi și, la final, ești un fel de
mic zeu, un auditor energetic care hotărăște indicele de
performanță energetică a unei construcții, o încadrează într-o
clasă, de la A-G și, în funcție de verdictul tău și îmbunătățirile
pe care le are, imobilul acela va cheltui mai mult sau mai puțin cu
întreținerea ba, chiar mai mult de atât, va putea fi cotat în piață
la un preț mai ridicat sau mai scăzut. Ce să mai, Certificatul
Energetic este Dumnezeul imobilelor în ceea ce privește auditul
energetic și termoviziunea clădirilor!
Toate bune și frumoase, până ajungi să intri în imobile în
care dai peste tot felul de oameni sau situații. Nu aveți habar
prin câte am trecut până acum și, mai ales câte mi s-au întâmplat!
De la oameni ai căror pereți cădeau peste ei dar încercau să mă
mituiască să le încadrez casa într-o clasă energetică superioară,
până la instalații electrice improvizate care mi-au explodat
deasupra capului când am atins un întrerupător și culminând cu
felul în care trebuie câteodată să te strecori printre angajații
unei multinaționale care nu se vor opri din lucrat nici măcar când
tu te “joci” printre ei cu camera de termoviziune,
înregistrând pierderile de căldură de prin pereți, cu ajutorul unui
sistem de infraroșii. Să-i vezi ce urât se uită la tine când
birourile lor se află cumva în apropierea colțurilor pereților iar
tu tocmai acolo ai treabă! Dar cea mai mare provocare este momentul
în care pui pe masă certificatul energetic al unei astfel de
companii, în care i-ai încadrat imobilul în Clasa Energetică C, sau
chiar D!
Acum, pentru prima dată în ultimii șapte ani mi-am luat
concediu. Și cum situațiile de genul acesta m-au solicitat destul
de mult în ultima vreme, am vrut să am un concediu într-o zonă
rurală, liniștită, cât mai aproape de natură și de rădăcini
ancestrale. Așa că am mers în Apuseni. Unul dintre corporatiștii cu
care m-am împrietenit după ce i-am făcut evaluarea unui apartament
pe care tocmai l-a achiziționat are acolo o bunică. Iar bunica este
mereu bucuroasă de oaspeți, mai ales dacă sunt prietenii nepotului
și, cu ocazia asta m-a rugat să-i evaluez și casa ei, dacă tot sunt
în zonă!
Zis și făcut. Comuna Gârda de Sus, județul Alba. 100 de
kilometri de drum până în inima Apusenilor, Țara de Piatră, din
scrierile lui Geo Bogza. Zone întinse fără semnal la telefon. Doar
brazi și stânci colțuroase cât vezi cu ochii. Din vreme în vreme
câte un pâlc de case. Mă și mir cum a ajuns rețeaua electrică
printre atâta pietrărie.
După aproape două ore de drum brăzdat prin Apuseni și multe
înjurături din lipsă de semnal am ajuns în prag de seară la casa
bunicii Uța. Mama Uța așa cum o știu toți din zonă se uita peste
poartă după mine, doar, doar de ajung mai repede. Șoc! Dincolo de
gard era o căsuță mititică, numai din lut, piatră și lemn. Vă
imaginați ce clasă energetică aș putea să-i acord, nu? Dar, cum
asta mi-am dorit, departe de civilizație, zâmbesc frumos, salut
politicos și intru. Bătrânica nu mai știe ce să facă să mă simt ca
acasă. Dar eu acasă nu am nici scaune cu trei picioare, nici pat cu
cergi și, cu siguranță, nici ferestre din lemn, întărite cu lut!
Noroc că e vară și soare, căci iarna nu m-aș încumeta să stau
într-un asemenea loc!
Surpriza cea mare a fost încă de când am pășit pragul casei.
Leșinasem pe drum, mai ales că, de când plecasem din București
parcă totul mergea de-andoaselea iar aerul condiționat cedase
nervos. În casă la mama Uța e o răcoare care îți sfredelește
creierii încinși. Parcă am trecut printr-o perdea răcoritoare și
invizibilă, agățată deasupra ușii minuscule prin care a trebuit să
mă aplec serios ca să trec.
Adorm de cum mă pun în pat, pe cergile acelea. Istovitor drum.
Numai că peste noapte visez că satul mamei Uța este atacat de
creaturi ciudate zumzăitoare care aveau puteri supranaturale asupra
vremii și au abătut mai întâi o arșiță cumplită asupra tuturor și,
mai apoi, o ploaie torențială care, în câteva ore s-a transformat
într-o adevărată ninsoare. Ce vis ciudat, în creierii
munților...
A doua zi mă trezesc în crucea zorilor. Încep și strâmb din
nas văzând că pereții nu-s chiar atât de groși pe cât ar trebui,
tocurile geamurilor arată ca mâncate de carii, deci clar pierd
căldură pe acolo, ușa de lemn scârțâie îngrozitor, becul prins în
tavan abia licăre și nici pomeneală de economie... Noroc că este
vreme frumoasă iar vântul acesta parcă îmi alungă toate gândurile
negre...
- Nu te bucura prea tare, Certificat Energetic (mda,
nici aici nu scap de poreclă, bag seama că Mihai nu a avut de
lucru). Vântul aista ți-o alunga ție gândurile dar nu aduce prea
multe bune...
Ce-o fi vrut să spună mama Uța? Cum poate vântul să nu aducă
ceva bun pe arșița asta? Am zis arșiță? Ce ciudat...exact ca în
visul de aseară... Un zumzet puternic se aude de dincolo de ușa cea
grea. E doar o coincidență, îmi spun. Oricum, la cât e de cald
afară ai jura că ești în deșert nu în creierii munților... Mai bine
rămân în casa de lut, uimitor câtă răcoare este aici! Parcă pentru
asta i-aș acorda acum măcar un F, cred că am fost prea exigentă
inițial!
În câteva ore vântul se întețește, spre bucuria mea!
- Certificat Energetic închide geamurile la casă că rămânem
fără ele!
- Mamă Uța, dar lasă să intre aerul în casă, că doar n-o
începe potopul, zic eu! Ce să știu eu, cea căreia i se spune C.E și
se plimbă toată ziua printre betoane și corporatiști?
- Certificat Energetic, ascultă-mă și închide geamurile, nu te
pui aici cu zânele!
- Care zâne, mamă Uța? E doar vântul...
- Zânele din munte, au aflat că am musafiri și s-au pornit de
printre copaci și scorburi, de prin peșterile înalte să se scoboare
ici, la adăpostul brazilor și să vadă cine mi-o călcat pragul, C.E!
Închide repede geamurile că revarsă stihiile peste sat!
Am încremenit. Cred că mama Uța e nebună. Zâne? Scorburi?
Peșteri? Stihii? O văd panicată deja așa că merg să îi închid
ferestrele. Săraca bătrână...asta face singurătatea dintr-un om
aflat în creierii munților. Of...de s-ar potoli zumzetul ăsta
asurzitor...
Întâi arșiță, apoi vânt. Parcă îmi sună cunoscut....mai ales
zumzetul. Ei nu, că o iau și eu pe urmele Mamei Uța. E doar un vis,
C.E! Un simplu vis din Apuseni!
Nu trece mult și peste casă se abat tunete groaznice deși
cerul era încă senin. Ai zice că cineva dărâmă muntele peste noi!
Fulgerele cad în pământ, scoțând bucăți întregi de țărână neagră ca
tăciunele. Orătăniile de prin ogradă s-au ascuns toate. Perdele de
fum se dezlănțuie peste grădină, picături reci de ploaie
înghețată...grindină cât pumnul. Eu stau încremenită la fereastră.
Mama Uța împletește un ciorap și așteaptă să fiarbă mămăliga.
- C.E., ajută-mă și pune focul în sobă!
Nu că asta e deja prea mult!
- Foc? în mijlocul verii, mamă Uța? Cât poate să dureze o
ploaie aici?
- Certificat Energetic, în București oi fi tu zeul
termografiilor la clădiri dar cu zânele din Apuseni nu te pui! Aici
amu’ îi cald de rupi tăt de pe tine, amu se scoboară ele din munți
și abat potop peste case că dacă îi om rău venit aci, să
iscodească, îl pun pe fugă de numa! Dacă îi om bun, atunci nu-i
rost de a se speria aista și o rămâne ici și s-or împrieteni până
la tătă urma! Amu ascultă de buna și pune focul în sobă că până
diseară ai să vezi că-ți degeră ciolanele!
Moții nu prea îs în toate mințile gândesc eu! Amu mama Uța
crede că îi bai tare cu ploaia aista! Tulai, am început să și
vorbesc ca bătrâna! E clar. Vreau înapoi în civilizație!
Dau sa deschid ușa să-mi iau trollerul din mașină să îmi fac
bagajul. Bucăți de gheață cât oul de mari mă întâmpină încă din
prag. Ce ziceam? Clasă F? Nicio șansă, mamaie, amu mă aștept să văd
cum ți-or găuri acoperișul!
Trântesc ușa cea grea înapoi, speriată. Mama Uța amestecă de
zor cu linguroiul în mămăligă. Om mai calm ca bunica n-am văzut în
toată viața mea. Afară se dezlănțuie prăpădul exact ca în visul meu
iar singura ei grijă este boțul de mămăligă. Nu văd cum mai rezistă
acoperișul mult la grindina asta. Dar ea nu pare să dea semne de
îngrijorare. Zumzetul nu a tăcut o clipă, de parcă ar fi vreun cuib
de viespi pitit pe undeva. Încep să mă întreb dacă, nu cumva Mama
Uța nu e chiar așa nebună cu zânele de care zicea. Ce prostii,
auzi! Sunt de o zi jumate plecată din București și tare îmi
lipsește ce făceam. Și totuși, nu-mi vine să cred cum rezistă casa
aceasta la urgiile de afară. Până și lumina aceea caldă din tavan
nu mai licăre deloc și stă cuminte la locul ei de parcă e pusă cu
mâna! Lucru necurat, nu alta! Să fie totuși casa Mamei Uța demnă de
clasa D?
Grindina nu mai ține mult. O liniște nefirească s-a abătut
peste casă dintr-o dată!
- Sssst, Certificat Energetic! Mergi până la fereastră și nu
scoate o vorbuliță că rămâi mută. Stai acolo în tocul fereștrii și
taci, că zânele amu îs toate în geam și se uită la tine.
E, nu, că e nebună de legat bunica! Mă duc la geam. Iau un
scăunel din acela cu trei picioare și mă așez cu grijă. Amu mă
aștept să se rupă. Auzi tu, zânele se uită la mine iar eu îmi fac
griji pentru un scăunel cu trei picioare!
- Mă uit pe geam și tac. Tac, dacă așa zice bunica. Dar
zumzetul acela deja îmi sfredelește timpanele. Mă întorc spre ea să
o întreb...
- Taci, Certificat Energetic că rămâi mută pe veci. Lasă
zânele să-ți citească în suflet!
Am încremenit. Trăiesc visul de peste noapte cu ochii
deschiși. Dincolo de geam nu e nimeni. Fulgi mari, albi ca spuma se
joacă în vârtejuri amețitoare, răvășind iarba. Ninge în august, în
creierii Apusenilor. Și mama Uța cică sunt zâne afară!
Ce-i drept, avea dreptate când m-a pus să fac și focul în
sobă. Ninge, fraților iar eu nu am decât maieuri la mine! Casa asta
de lut însă e fenomenală. Pe arșița aia cumplită de azi dimineață
ținea o răcoare dumnezeiască, iar acum, când afară vine sfârșitul
pământului, căldura focului e păstrată între pereții de lut și
piatră, ce n-am văzut! Niciun firicel de căldură nu se pierde nici
măcar pe la tocurile geamurilor! Clasa B, ce să mai! Deodată
vârtejurile de fulgi se izbesc violent de geamuri. Încremenesc. Din
micuțele steluțe de gheață se formează pe geam doi ochi. Inima îmi
bate frenetic. Cineva mă privește în ochi și zumzăie pe lângă mine.
Preț de câteva clipe am senzația că fulgii au trecut prin geamuri.
Mă trec toate transpirațiile. Zumzetul e asurzitor. Mă uit în
formele acelea de ochi, hipnotizată. Sunt țintuită pe scaunul cu
trei picioare, de zânele Apusenilor! Nimeni n-o să mă creadă când
mă întorc în București!
Un tunet năprasnic lovește cerul. Ochii dispar. Fulgii încep
să alunece ușor de-a lungul geamului. Prin grădină, iarba pare
aplecată de parcă ar fi dansat cineva peste ea. Scaunul cu trei
picioare e la locul lui. Inima mea la fel. Mama Uța amestecă cu
spor în tuciul de mămăligă.
- Hai, Certificat Energetic la masă, că s-o gătat de-amu', mă
trezește Mama Uța din încremenire! Ai trecut de testul zânelor, amu
ne putem vedea și noi de ale noastre!
Afară se răspândesc norii. Soarele aruncă de printre ei sulițe
călduroase. Într-o oră nimic nu ar fi amintit de urgia de mai
devreme. Zumzetul a dispărut ca prin minune. Doar iarba călcată stă
mărturie în locul unde au jucat zânele. Pășesc aplecată peste
pragul ușii și privesc acoperișul din paie, specific caselor
moțești ale Apusenilor. Totul e la locul lui. Picături grele se
scurg pe la streșinile lui, orătăniile aleargă vesele de colo colo,
totul a revenit la normal.
Casa a rezistat. În mai puțin de 48 de ore de când sunt aici
am trecut de la arșiță la potop, grindină și ninsoare. Am văzut cât
de răcoare țin pereții, la fel de bine cum păstrează căldura. Nu
sunt pierderi de niciun fel, materialele au fost trainice și
folosite cu cap, în așa fel încât să ajute omul și să lucreze
pentru el, fără izolație termică suplimentară. Nu miroase nici a
mucegai așa cum ați fi crezut, de la paiele ude, becul agățat în
perete nu a pocnit, instalația e la locul ei. Și da, eu, Certificat
Energetic m-am înșelat crezând că această construcție realizată din
materiale vii poate fi catalogată drept în clasa G! Căsuța Mamei
Uța poate concura oricând cu orice alt imobil bucureștean, plin de
betoane și materiale neorganice! Nu-mi vine să cred...eu, care
acord de atâția ani certificatul energetic tuturor imobilelor, să
dau unei astfel de căsuțe Clasa A?
Cât am stat în acel concediu am căutat măcar un cusur acelei
construcții din Apuseni. Mai ales că nu sunt o persoană care să
accepte ușor lucrurile inexplicabile. Nu am găsit nici măcar unul!
Ba, mai mult, la plecare i-am spus Mamei Uța că oricând poate
schimba mica ei căsuță cu un apartament cu trei camere, din
București, cotat în Clasa A energetică!
- "Tulai, C.E, amu tu chiar crezi că aș lasa eu zânele mele
pentru zumzăitul din orașul mare?" mi-a spus...
Mama Uța nu era nebună. Acum chiar cred cu toată tăria în zâne
și că cele din Apuseni au pus la cale toate acestea ca să îmi arate
că poți acorda un calificativ de performanță înaltă și unei căsuțe
din lut, piatră, lemn și paie. Și dacă nu mă credeți, mergeți în
Apuseni la Mama Uța și rezistați stihiilor naturii! Dacă nu fugiți
mâncând pământul, poate vă veți și împrieteni cu zânele! Le place
să joace dur, în clasa energetică A!
* Articol scris pentru Spring Super Blog
2017!