sursa Edictum Dei
Am crescut adolescenți și mai vine încă unul, care dă semne de adolescență precoce. Aș da orice să sar peste perioada adolescenței copiilor. Orice! Sînt atît de dulci, cînd sînt sugari, atît de drăguți cînd sînt copii, atît de lipicioși, și relația este atît de ușor și comod de administrat … dar devin dintr-o dată atît de tulburi, aspri și complicați după ce trec de 12-13 ani.
Interesant mi s-a părut întotdeauna faptul că Biblia ignoră aproape cu desăvîrșire această vîrstă complexă. Există copii, pînă la 12 ani, și tineri, care sînt tratați precum adulții, de la 12 ani încolo. Isus a fost tratat ca un adult nu pentru că era Cristosul, Fiul lui Dumnezeu. Cei de la Templu aveau să descopere un copil extraordinar, l-au suspectat eventual de o precocitate ieșită din comun, dar nu l-au tratat ca pe un adult în discuțiile lor pentru că ar fi avut vreo bănuială asupra originii Sale divine, ci pentru că așa era cultura, așa era obiceiul. Băieții și fetele treceau imediat spre faza de devenire spre bărbați și femei, odată ce depășeau vîrsta copilăriei. Asta nu înseamnă că pulsiunile, provocările, tensiunile și complicațiile transformărilor fizice și psihice lipseau, dar presiunea pusă asupra tinerilor adulți de către comunitate scurta perioada de acomodare la viața matură extrem de mult.
De aproape 200 de ani încoace adolescența se tot prelungește, se cronicizează și devine aproape o stare care se permanentizează în viața unora. Avem adolescenți de 60 de ani și chiar mai în vîrstă în jurul nostru. Citiți știrile și uitați-vă în jurul vostru. Astfel că avem adolescenți care cresc alți adolescenți.
Așadar, ce este de făcut cu un copil care este captiv într-un trup care se maturizează, ce este de făcut cu un adult în devenire, care este prizonier într-un trup pe care nu știe să-l administreze? Cine îi va ajuta pe copiii noștri care trec prin transformări fizice, psihice, hormonale radicale? Osatura care doare atunci cînd se reașază, primul ciclu, prima poluție … Vom fi lîngă ei atunci? Ne vor acorda spațiu în viața lor, prietenia lor?
Dacă nu înțelegem că transformările lor trebuie să ne transforme și pe noi, dacă nu vom înțelege că trebuie să ne ”reinventăm” în noul rol, de părinți de adolescenți și să uităm partitura de părinți de copii, vom pierde de la bun început încrederea lor, deschiderea lor, transparența lor.
Dați-mi voie să vă împărtășesc cîteva sfaturi decantate din durere.
1. Vegheați asupra lor cu drag. Nu-i supravegheați polițienește. Nu le căutați prin lucruri, prin telefoane și tablete, nu-i spionați. Vegheați-i cu același drag cu care le-ați vegheat somnul cînd aveau colici. Fiți discreți și urmăriți mai degrabă schimbări de stări, atitudini, gesturi, dîndu-le semnale că sînteți disponibili pentru o discuție ca de la ”bărbat la bărbat”, de la ”femeie la femeie”, de la ”adult la adult”. Chiar dacă ați observat ceva îngrijorător, miros de țigară, o brichetă, un prezervativ, nu vă panicați și nu deveniți isterici. Vor învăța doar să se ascundă mai bine, dacă nu cîștigați primul meci al încrederii.
Citește articolul întreg pe Edictum Dei AICI
