Ne trezim la viață în fiecare dimineață și ne bucurăm, mai mult sau mai puțin, în funcție de disponibilitate și propria stare sufletească, de frumusețea acestei lumi. Natura ne predă lecția dăruirii fără margini, ne încântă simțurile în fiecare anotimp, fără a ne cere ceva în schimb. Poate doar să nu-i călcăm în picioare frumusețea.

Dar omul trezit spiritual știe că prezența lui aici nu este întâmplătoare, așa că nu se limitează doar la  a se bucura de frumusețea lumii, ci are în vedere să creeze el însuși frumusețe. Să picteze tabloul lumii cu culorile propriului suflet și cu pensula dăruirii.

Poate că pe mulți dintre noi, cuvântul ,,zeciuială’’ ne duce cu gândul la cultele religioase care impun această practică, ca pe o datorie pe care omul treb...