Articole postate de Rociu Măriuca

  • Păcat, miere și ceas cu cuc... 239

         Miere și țigări lăsate la vedere. Mierea se scurge din lingurița care se grăbea spre cana cu ceai, iar țigara se fumează singură în scrumieră.     Minute bune scurse de atunci, mierea e tot pe masă, țigara încă își mai fumegă ultima suflare, dar ceaiul s-a răcit de prea mult timp. Ei fac dragoste pe ascuns în debara. Își cuprind trupurile într-unul singur. Ea îi mângâie obrajii, el îi sărută porii prin care grăbit își face intrarea. Se știu de trei veri. Se cunosc de peste 10 ani, dar își vorbesc de ieri.      Ea pleacă cu un "pa", el îi spune simplu, "noapte bună". Melci în ceață pe uscat. Mici, uzi, murdari și cam striviți săracii. Luna cade pe o parte, dar își ține ochii sus. Cât mai sus! Cel mai sus! De aici nu vede nimic. Sunt doar cercuri rătăcite printre musculițe scofâlcite.Merge mai departe, dar întunericul cel verde îi surprinde mâinile ce vor s-atingă liniștite norul vesel ușor spre negru.Ceasul stă de-o săptămână și două ore.

    Citește mai departe
  • Vineri, 13... 279

    Este undeva între luni și luni, poate marți sau poate...nu?O doare carnea degetelor cu care și-a șters ochii joi.O încearcă zâmbetul de mâine care a venit cu întârziere de trei ore bune, răsfirate în săptămâni scurse-n luni și ani de zile.Un singur zâmbet, un pantof cu toc înmuiat în cafea slabă "doar ca să fie" și un ruj topit în baie.Pe singurul geam al semi-grotei intră fum de țigară și nu iese nimic.Singurul ciorap e găurit în vârf și-i cam roșu pentru gustul ei, cam fad ce-i drept.Așteaptă luni să fie marți ce a trecut, dar acum se transformă în ce a fost mâine.Deci, îi e cam frică pesemne. Superstiții? Nici vorbă. Poate ale altora. Poate ale ei bucăți de usturoi la ușă.Singura țigară o fumează acum, dar ultimul fum îl păstrează ca pe un talisman în buzunar.Pieptul i se zbate. Mai cere. Se luptă cu buzunarul, dar e prea tâ

    Citește mai departe
  • Noaptea, cu dor de ducă!... 251

    E din nou noapte. Femeia asta nu încetează să mai apară. O dată pe zi, negreșit, de la facerea lumii.A lăsat scris că mâine o să plece în lume cu flori la gât și roșu pe unghii. Că stă acolo de o viață, că nimeni nu o vede și dacă o vede, o ignoră spunând că e normal.Oglindă nu mai are. A murit în tinerețe la un cutremur devastator. A rămas doar ea și roșul de pe unghii. Atât!Hai s-o înțelegem și iriși să-i culegem! S-o eliberăm de Soare și la gară s-o conducem cu urale și mulțumiri pe veci.Să-i dăm stelele și Luna, să-i înapoiem minciuna, să-i spunem adevărul și s-o dăm cu ruj pe buze. De-ar ști ce o așteaptă, ar rămâne acolo în întunecimea-i fericită...Și dacă abisul îi produce frică, hai să-l înmuiem în lapte, să-l ungem cu lalele negre și să-l gâdilăm în talpă. Poate așa o s-o răsfețe."Stai acolo! Nu pleca! Nu ai loc! Lumea-i mică și-i e frică de frumoase chin

    Citește mai departe
  • Cioburi de oglindă... 214

         Acolo e o doamnă care așteaptă neînfricată gestul domnului ei de a scoate pachetul de țigări din buzunarul hainei ponosite. Nu este nici haina și nici domnul. Gestul i-a fost furat de tânărul ei fecior care își dorește.      Cioburile oglinzii sparte zac și acum sub tălpile lui, dar e plecat de prea mult timp ca să mai simtă. Mirosul țigărilor s-a îmbibat în draperiile vechi ce flutură pe geamul mansardei, de unde acum stă și privește peste case.      Cocktail de mirosuri. Ale draperiei, ale puținului timp ce i-a mai rămas și ale răsăritului peste acoperișuri roșii. Pânze de păianjen îmbracă mașina de scris, la care acum bate...vântul. Vântul este și cel care îi șoptește în urechi să-l lase să plece. Se trezește dând din cap dezaprobator.     Coboară treptele încet. Privește ramele tablourilor goale. Vede printre ele și poza cununiei din grădină. Poză în care e doar el. Spaima îi atinge membrele care încep să tremure pe balustrada întreruptă. Continuă. A șasea treaptă

    Citește mai departe
  • O ușoară amnezie... 206

    Unghii roșii, părul moale,Lebede pe-un lac în mare...În mare depărtare și-ntr-un loc plouat de soare.Amintiri puține, umbrele multe, Jocuri de copii pe punte...Pe puntea lacului fierbinte în luminiș de munte.Ploi mărunte, lacrimi scurteLumea pleacă și dispare...Dispare-n zare, dar toate se întorc în mare.Nu știu cât timp a trecut. Nu știu cât timp a trecut de la ultima țigară. Am stins-o acum, am uitat-o undeva sau poate că nu am mai fumat de-o zi întreagă...

    Citește mai departe
  • Corcoduș, uitarea vine!... 241

         Ușor senil prin seninătatea-i inocentă, își umblă pașii rătăcind pe câmpii încercate doar de mine. Somn puțin și multă sete îl cuprind de-o dată. Ușor își lasă spatele să alunece pe scoarță și cu gesturi fine, din greșeală, scoate vinul în loc de apă. Ia o-nghițitură, dar greșeala e sublimă. Setea trece, somnul vine, dar dorința e prea mare. Se ridică și pornește. Picioarele, puțin cam bete, îl opresc. Bagă bărbia în piept și sughiță o secundă. Pornește iarăși, cu zâmbetul pe buze. Știe unde sunt și în zig-zag își croiește drum.      Mă plimb ușor în corcoduș și-l privesc, dar nu îl văd. Îl privesc din amintire și încerc să-l conturez. Mână groasă, degete lungi cu unghii late și arcuite;  ochi profunzi, încercănați și cenușii; păru-i alunecă pe spate; barba-i deasă îi acoperă bărbia; bust bărbătesc și suflet de copil... S-au copt corcodușele prea din vreme. Parcă era martie acum.     Acum când ploaia îl așteaptă, capul cade de pe umeri. Roșul cerului se-ntunecă. Ci

    Citește mai departe
  • Doi câte doi... 223

    (Exercițiu de imaginație: Sunteți unul dintre ei. Roșii, verzi, galbeni sau albaștrii)Mici gândaci multicolori mi se plimbă pe mână cu scop precis sa-mi sărute ochii.Ce senzație de ușor dispreț amestecându-se cu plăcere chinuitoare... Umblă câte doi, în șiruri de câte șase, în rânduri de câte trei.Merg voioși. Aproape că-i aud fredonând și fluierând cântu-mi preferat.Duc în spate fărâmițe mici de frunze de ceai și frunze de tutun uscat de soare.Îi privesc și le ghicesc traseul: mână, umăr, gât, bărbie, buze, nas, pleoape-nchise.Nici nu știu dacă mă tem. Sau mă bucur oare? Pielea-mi face riduri scurte, trecătoare. Se încruntă, se jupoaie, se miră-nloc să doară.Îmi mângâie ușor, mici locuri neatinse. Se apropie încet de umăr.Dar surpriză! Gâtul îl ocolesc și se duc în jos, pe spate. Dacă ochii sunt țelul, dacă drumul scurt indică buzele și nasul, unde-anume hoinăresc?Aștept curioasă, cu mici spasme la curbe bruște. Nu-nțeleg ce fac.

    Citește mai departe
  • Ai, mi-ai, ți-am... 257

    Ai  așezat liniștea în haos și ai așternut cearceafuri de mătase peste paturi de cleștar.Ai uns cu nectarul fericirii tale, păduri de salcâm uscat și pâlcuri de floare de colț.Ai atins cu mâna Soarele și ai împărțit lumina întunecimii, ai luminat noaptea și aprins Luna.Ai agitat oceane și ai adus, cu nefericirea-ți, uragane de preapline suferințe.Ai făcut dragoste cu marea și ai iubit vântul, ți-ai întins aripile pe cer, iar norii ți-au fost complici.Mi-au crescut multe mâini ca să îți cuprind nemărginirea, iar ochii mi i-ai îmbătat cu dragoste.Mi-ai luat durerea și ai transformat-o în fluturi nemuritori, mi-ai culcat ispita și mi-ai ars frica.Mi-ai golit invidia și am zburat tremurând după ce te-am cunoscut în luna cireșilor înfloriți.Ți-am atins complicii, care mi-au devenit camarazi fideli, cerul devenindu-mi pat.Am zburat cu pescărușii și am înotat agale cu peștișorii străvezii care ți-au inundat odată sufletul.Acum invidia crește din nou

    Citește mai departe
  • Fenomenul România vs Fenomenul Pitești... 432

         Te învârți, te strecori, te bagă la fund... Îți spală creierul și te reeducă oameni școliți în Ferentari, cu ilustre doctorate în șmecherii infantile și cu pretenții de împărați nedescoperiți. Călăi de primă mână, neprimind în prealabil "reeducarea salvatoare". Călăi cu scop precis de a-ți șterge credința în suprem - în superior ceresc, în Dumnezeu, în arhitecți supremi, în orice e dificil de folosit ca manipulare și de a-ți introduce în loc munca în folosul patriei, a societății înconjurătoare, de preferat cea a voluntariatului - sunt și acum. Sunt urmașii celor de atunci. Diferit stil de cel apus, totuși. Sub un alt nume, al democrației, comunismul își continuă mersul firesc al lucrurilor uitate. Violența și înfometarea cruntă a maselor este înlocuită acum de psihologia timpului insuficient, a gândirii limitate și impulsive. Dar ce se face acum democrația, când comunismul este din ce în ce mai regretat?      Aceeași Mărie, cu o altă pălărie...

    Citește mai departe
  • Aprilie, noaptea...... 326

         Indicatoare ghidându-mă spre tine... Le întorc, le mut, mă rătăcesc în frigul nopții și în ceața care cade peste mine. Bufnițe fredonând melodii macabre și strigătele de ajutor ale oamenilor rătăciți înaintea mea pe aici, sunt sunetele ce-mi zbiară-n urechile-mi tăcute. Femei cu capetele acoperite de baticuri sinistre și câini ce latră a pustiu, sunt peste tot în juru-mi. Te caut din priviri, dar felinarul cu lumină gălbuie din capătul aleii este tot ce disting. Mi-e străină strada asta, dar totuși parcă vine din trecut.     Mașini rablagite și biciclete ruginite... Canale descoperite și borduri ciobite... Mirese rătăcite cu chipuri obosite... Mi-e groază, dar merg înainte. Frig, frică, miros de oameni înghețați de vreme, hoituri la margine de drum. Se aud niște zgomote străine. Zgomot de femeie, de tocuri vulgare pe asfalt. Trece grăbită pe lângă mine de parcă ar ști drumul. O urmăresc, știu unde merge... Ajungem la indicatoarele mele, la răscrucea drumurilor vechi. Fără să e

    Citește mai departe