• ... 314

    „Numai numele să nu  mi-l amintești,  pentru că el are  o infinitate de trupuri  și s-ar putea să ți-l arate  pe-acela  pe care tu nu-l cunoști.”  Nichita Stănescu  se întâmplă adesea să am partede surpr

    Citește mai departe
  • Septembrienisme (observație)... 320

    cumva, unii ani sunt simetrici -chiar dacă nu în totalitate.cumva, întodeauna septembriepare căe luna în care amcel mai mult curajși cea mai mare nevoiesă îmi las ideile să iasăafară la joacă,printr-o natură încă în viață,dar obosită și gata să renunțela toate tristețile și bucuriilesub forma unui minunat vârtejde frunze ruginii dansândprin vântul schimbării.nu decembrie e sfârșitul.nu ianuarie e începutul.pe peronul meu, septembrie e,aproape întotdeauna, hotarul:după - totul reîncepe, cumva

    Citește mai departe
  • Și de ce? (Imposibile idile cosmice)... 325

    și de ce nu m-aș considera euo micuță planetă?o micuță planetă cu milioanede idei și sentimente nedescoperitede niciun explorator,cu numele meu saual altora.o micuță planetă ce a visatla o planetă mai mare,la fel de misterioasă șide neînțeles, practicde nepătruns.nu s-a putut. nu se poate.planetele sunt solitare, deșipar a se aduna, pentru un timp,în galaxii.trebuie să fim conștienți căo apropiere prea marear fi periculoasă -pentru oricare planete cenu ar respecta distanțacare asigură existența(solitară - nu uitați!)

    Citește mai departe
  • ... 310

    there was pretty dark and gloomy  and i couldn't help but feel that all that is inside me, since without the prospect of you being near again - i'm incomplete. i have to live in darkness now - how can one do that, if darkness is nothing?  can the nothing be co

    Citește mai departe
  • Vremea spovedaniilor... 300

    Pare să fi venit vremea spovedaniilor despre blogărit prin colţişorul de lume virtuală în care mă învârt eu. Şi mi-a venit şi mie cheful să mă spovedesc. Nu că aş fi păcătuit cu ceva, ci doar ca să-mi descarc o desagă de gânduri stârnite de articolele Adrianei şi Matildei. Din când în când obosesc... sau mă fură un val şi-mi poartă gândurile departe, pune stăpânire pe ele, iar eu mă las în voia lui pentru o săptămână, două, şi dispar. Uneori mai scriu printre picături, alteori nu. Uneori vă citesc. Nu comentez şi nu răspund la comentarii aproape deloc. Şi am mustrări de conştiinţă. Poate n-ar trebui să am. Sunt gândurile mele, e timpul meu... Dar am. Mi se pare că înşel aşteptări, că-mi încalc promisiuni făcute în primul rând mie.

    Citește mai departe
  • Yasunari Kawabata – Sunetul Muntelui... 324

         Despre autor: Yasunari Kawabata (1899 – 1972) este primul scriitor japonez care a primit premiul Nobel pentru literatură. În tinereţe şi-a dorit să devină pictor, însă succesul primelor sale povestiri l-a determinat să se răzgândească. Până la vârsta de 15 ani îşi pierde toate rudele apropiate, lucru ce îl va influenţa profund şi-i va […]

    Citește mai departe
  • John Boyne, Băiatul cu pijamale în dungi... 300

    Un roman despre atrocitățile lagărelor naziste, scris într-un limbaj simplu, copilăresc. Tragicul situațiilor este sporit de perspectiva ingenuă a doi copii de 9 anișori, unul german și unul evreu, care nu înțeleg ceea ce se întâmplă în jurul lor. Și totuși... pot lega o prietenie puternică, dincolo de orice bariere!O lectură pentru toate vârstele despre o realitate tristă care "nu mai trebuie să se întâmple vreodată. Nici acum și niciodată!" (avertizează autorul în ultimele rânduri ale cărții).

    Citește mai departe
  • Închipuiri... 310

    Mi s-a părut -  că pașii lenți,  mărunți pe stradă... că priviri și zâmbete... că atenția și gesturile...  Tot și toate -  închipuiri idioate! ...

    Citește mai departe
  • Ciudat...... 316

      Ciudat ... mă simt atât de obosit și totuși ceva mă împinge să nu mă odihnesc, ci să scriu. A trecut ceva timp de la ultimele rânduri așternute și deși simt durere în fiecare parte din corp nimic nu se compară cu durerea pricinuită de vorbele tale... și doare atât de tare încât aș vrea să nu mai exist. Mă întreb dacă tu știi că dintre toți pe tine te-am iubit cel mai mult și... din toți tocmai tu ai fost aceea care mi-a facut cel mai mult rău... și mai ciudat e că tot pe tine te iubesc cel mai mult deși mi-ai greșit enorm... Simt cum ard dar totuși e prima noapte când îmi e frig... dar nu ești aici să mă încălzești cu îmbrățișarea ta sau să îmi răcorești fruntea cu un sărut... Am

    Citește mai departe
  • Mihail Drumeș, Scrisoare de dragoste... 302

    O poveste de dragoste în stilul lui Mihail Drumeș, scrisă cu foarte multă sensibilitate și sfârșită tragic, trăgând un semnal de alarmă asupra capcanelor iubirii. Doi tineri ce păreau predestinați unul altuia distrug treptat, din orgoliu, legătura frumoasă, pură și intensă dintre ei, suferința instalându-se rapid și iremediabil în căminul lor. Iubirea își pierde sclipirea, se sufocă într-o societate în care arivismul și imoralitatea domină, dar..., în cele din urmă, își cere răzbunarea!Mesajul cărții, cuprins în reflecțiile unuia dintre protagoniști, pare a fi acesta: "Să nu batjocorim dragostea, cu ea nu se joacă nimeni!"

    Citește mai departe