Poezie

  • Ai, mi-ai, ți-am... 257

    Ai  așezat liniștea în haos și ai așternut cearceafuri de mătase peste paturi de cleștar.Ai uns cu nectarul fericirii tale, păduri de salcâm uscat și pâlcuri de floare de colț.Ai atins cu mâna Soarele și ai împărțit lumina întunecimii, ai luminat noaptea și aprins Luna.Ai agitat oceane și ai adus, cu nefericirea-ți, uragane de preapline suferințe.Ai făcut dragoste cu marea și ai iubit vântul, ți-ai întins aripile pe cer, iar norii ți-au fost complici.Mi-au crescut multe mâini ca să îți cuprind nemărginirea, iar ochii mi i-ai îmbătat cu dragoste.Mi-ai luat durerea și ai transformat-o în fluturi nemuritori, mi-ai culcat ispita și mi-ai ars frica.Mi-ai golit invidia și am zburat tremurând după ce te-am cunoscut în luna cireșilor înfloriți.Ți-am atins complicii, care mi-au devenit camarazi fideli, cerul devenindu-mi pat.Am zburat cu pescărușii și am înotat agale cu peștișorii străvezii care ți-au inundat odată sufletul.Acum invidia crește din nou

    Citește mai departe

  • Fenomenul România vs Fenomenul Pitești... 432

         Te învârți, te strecori, te bagă la fund... Îți spală creierul și te reeducă oameni școliți în Ferentari, cu ilustre doctorate în șmecherii infantile și cu pretenții de împărați nedescoperiți. Călăi de primă mână, neprimind în prealabil "reeducarea salvatoare". Călăi cu scop precis de a-ți șterge credința în suprem - în superior ceresc, în Dumnezeu, în arhitecți supremi, în orice e dificil de folosit ca manipulare și de a-ți introduce în loc munca în folosul patriei, a societății înconjurătoare, de preferat cea a voluntariatului - sunt și acum. Sunt urmașii celor de atunci. Diferit stil de cel apus, totuși. Sub un alt nume, al democrației, comunismul își continuă mersul firesc al lucrurilor uitate. Violența și înfometarea cruntă a maselor este înlocuită acum de psihologia timpului insuficient, a gândirii limitate și impulsive. Dar ce se face acum democrația, când comunismul este din ce în ce mai regretat?      Aceeași Mărie, cu o altă pălărie...

    Citește mai departe

  • Aprilie, noaptea...... 326

         Indicatoare ghidându-mă spre tine... Le întorc, le mut, mă rătăcesc în frigul nopții și în ceața care cade peste mine. Bufnițe fredonând melodii macabre și strigătele de ajutor ale oamenilor rătăciți înaintea mea pe aici, sunt sunetele ce-mi zbiară-n urechile-mi tăcute. Femei cu capetele acoperite de baticuri sinistre și câini ce latră a pustiu, sunt peste tot în juru-mi. Te caut din priviri, dar felinarul cu lumină gălbuie din capătul aleii este tot ce disting. Mi-e străină strada asta, dar totuși parcă vine din trecut.     Mașini rablagite și biciclete ruginite... Canale descoperite și borduri ciobite... Mirese rătăcite cu chipuri obosite... Mi-e groază, dar merg înainte. Frig, frică, miros de oameni înghețați de vreme, hoituri la margine de drum. Se aud niște zgomote străine. Zgomot de femeie, de tocuri vulgare pe asfalt. Trece grăbită pe lângă mine de parcă ar ști drumul. O urmăresc, știu unde merge... Ajungem la indicatoarele mele, la răscrucea drumurilor vechi. Fără să e

    Citește mai departe

  • CITIND UN MÂINE... 288

    CITIND UN MÂINEAscult de-atâtea ori,De-atâtea ori,Că sunt doar om,Să vin cu voiŞi ţara s-o împart.Robot eu doar eram,Credeam ziuaCu pasul fermRotind o noapteŞi-n ochiul de departe.Am ars utilităţiSterilizândPagini inutileCe corectam febrilŞi-n vieţi de moarte.Mereu eram doar euCitind un mâine,Profesor corector,Doar un punct greşitŞi-atunci aş fi murit

    Citește mai departe

  • gaură în apus... 233

    Am prins un miros de oameni imbicili ce uită să-și agațe paltoanele în cuiere și-și lasă umbrelele pe-afară să se usuce, în ploaie. Străzile-mi devin neoane colorate și merg în zig-zag să nu le sparg, am ajuns la concluzia că-mi plac neoanele și mai ales, cele colorate, deci am ajuns să cred că-mi plac culorile. Aștept carourile cămășii să se decoloreze să-mi intre în piele și să intru astfel în rândul oamenilor tatuați. 99% din lucrurile care mă îngrijorează nu se întâmplă niciodată. Cum ar fi să am o casă de vacanță, să o numesc casă de vacanță, dar să fie singura mea casă, la malul mării, departe de oameni și din ce în ce mai aproape de rechini. Aș face un ghiveci din rechin

    Citește mai departe

  • Dor de primavara, dor de iubire, Dor....... 253

    - Primavara,chiar esti tu? DA! E chiar ea! Si nu vine singurica, ci cu o vasta putere de a ne incalzi inimele si sufletele cu caldura ei, la propriu si la figurat, in acelasi timp! ...

    Citește mai departe

  • FUGA NUMĂRUL UNU... 255

    Ce ştii, ce ştii, măi, omule?Fugi cu primăvara-n spate,Veghetor de grâie,Cântărit de departe,În fluier aduniBrâie.Ce ştiu, ce ştiu, măi, omule?Să ridic braţele-n miezul nopţii,ÎngenuncheatăPe ştergare ţesuteCărareDe grădiniŞi bucate.

    Citește mai departe

  • Primavara: Un izvor de iubire......... 240

                 Uite, ca incet-incet vine si primavara, si odata cu ea vin si bucuriile, si nu orice fel de bucurii, ci bucurii sufletesti, trupesti si nu numai! Prin cateva cuvinte, vreau sa multumesc tuturor celor ce urmaresc si se bucura  de blog si de continutul acestuia!             Si acum cateva poezii de creatie personala, ce sper sa va trezeasca sentimentul de bucurie si linistire sufleteasca, cat si, poate cel mai important, desfatarea simturilor de iubire! Mai ales ca primavara incepe sa-si faca simtita prezenta, chiar  daca mai timid... Va multumesc inca odata! PRIMUL PAS SPRE BUCURIE.....

    Citește mai departe

  • 00:47... 313

    Aș prefera să spun că nu. adica da. nu te condensa, uite contesa aș bea ceva tare să mă omoare pentru urmatoarele ore, Noaptea vine, cu fulgi mari ce se-așteaptă să îi număr, dar nu, adica da.

    Citește mai departe

  • Noi oamenii......... 347

    Anumite lucruri în viaţă te fac să realizezi că toţi din jurul tău te părăsesc când ţi-e greu, atunci când ai nevoie de sprijin, înţelegere, afecţiune, companie. Toţi te uită, se fac nevăzuţi...te trezeşti singur printre străini, printre lupi flămânzi şi hiene viclene. În viaţă eşti nevoit să mergi singur prin împărăţie în căutarea unei şanse spre apogeu, spre ocuparea unui scaun împărătesc, spre detronarea altora. Oamenii sunt ca leii, suntem vulnerabili, expuşi la toate încercările vieţii, încercări din care nu mulţi ies învingători. La fel ca şi leul, omul se luptă pentru un loc în societate, pentru ziua în care va fi rege în împărăţia sa. Mulţi cad, unii se ridică, alţii preferă să stea la pământ fie voluntar, fie obligaţi de împrejurări sau de duritatea şi groaza zilelor de ieri şi a celor de mâine.            O zi, o oră, un minut, o secundă...e suficient pentru ca eu, pentru c

    Citește mai departe
© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile