Pentru mine Sărbătoarea Paștelui are o semnificație psihologică. Isus își asumă păcatele și suferințele noaste fiind un exemplu de conștientizare, reîntrupare și iluminare. Adică cum? Hristos crucificat este în contact cu suferința lui, prezent în simțuri. Deși se simte hulit, trădat, învinovățit și pedepsit pe nedrept, el rămâne atent la corpul și la trăirile lui. […]
Citește mai departeSe făcea că ne plecau gânduri în bătaia vântului unei noi schimbări Nu ştiam unde şi nici cum; nici la informaţii nu s-a anunţat! Se făcea că ne-auzeam şoapte în chip de cântec de drum şi de stea Nu ştiam de unde şi până unde; la radio nici că s-au difuzat! Până se făcu ca sărutul nostru la tren de noapte şi de despărţire să nu mai fie... Şi totuşi ne ştie şi Sudul ne ştie şi Vestul şi numai noi să nu ştim
Citește mai departeUneori se aliniază planetele mai frumos decât în constelația mea interioară. Întâi mi-a venit pe lume nepoțica, într-o seară de luni din februarie. Treisprezece. Pentru noi e un număr norocos, locuim în apartamentul 13. E cu plus. Și e o sincronicitate. Mi-ar fi fost mai ușor să nasc eu. Îndemnurile cu „hai că unele nășteau […]
Citește mai departeÎngenunchez cu trupul nudÎn fața stropului de viațăȘi fața udă mi-o ascundÎn poala care-mi dă speranță. Pu...
Citește mai departem-au chemat ăia-n Vrancea să le scriu poezia – le-am zis că nu pot să merg nu-s de acolo și ca să se convingă (că așa e) m-am băgat sub chiuvetă și-am început să mă prefac în țeavă cu apă rece țeavă cu apă caldă și-n plastic de scurgere până când inundația (produsă) i-a alungat […]
Citește mai departeE simplu, prea simplu: Când s-a scris cântecul nostru, cei ce l-au scris n-au ştiut să-l cânte şi a rămas în aer până la primul vânt de poluare prozaic-păcătoasă... Când s-a scris cântecul nostru, cei care l-au scris n-au ştiut că va veni clipa când ceasuri bolnave vor bate-ntr-o poartă încuiată de blesteme şi păcate... E simplu, prea simplu: Când s-a scris cântecul nostru, nu s-au gândit că oamenii îl vor mai asculta îl vor mai cânta şi-l vor mai şi crede...
Citește mai departeTe cântam, şi doar florile îţi puteau asculta cântecul vechi şi uitat de lumea pedepsită la tăcere... Te şopteam, doar că aerul de fum şi parfum nu te mai putea ghida în oraşul cu străzi pedepsite la somn şi uitare... şi Te-am strigat şi au venit şi m-au luat şi m-au amendat până la noile dispoziţii ale gândului pedepsit la nelinişti şi zbateri!...
Citește mai departeMai aşteptăm o clipă, o viaţă sau cât se va scrie şi se va prescrie până la data noii consultaţii şi investigaţii Mai aşteptăm o oră, o secundă sau cât se va zice până se va dezice gândul de suflet pe-al vieţii umblet Mai aşteptăm atât cât se pare că trebuie în lumea mare să stăm cu ochii-n soar în aceeaşi sală de aşteptare
Citește mai departeDacă mâine nu-i decât un ieri în oglinda altuia, mai stai o clipă cam cât o lună din anul în care timpul s-a oprit pentru noi şi pentru rămăşiţele unei iubiri care nu ştie întârzierile sufletelor fugite cu sorcova în voiaj de rătăcire şi pierzanie
Citește mai departe(după o idee de Isabela Cotelin) Cu lux de amănunte şi inima luxată pe viaţă declar suflet pierdut în ceţuri de singurătăţi şi tăceri de oraş părăsit... Cu lux de amănunte declar o inimă ce-şi pierdu luxul de a mai iubi la fel ca-n gândul dispărut în goana trenului spre alte iubiri Şi atunci ia să ne cerem şi noi dreptul la luxul elementar de a mai iubi
Citește mai departe