se strecoară viața printre ziduri trece aproape nevăzută acolo unde se sfârșește nedumerirea începe înțelegerea că oricât te-ai ascunde prin fante nu scapi ea te fumează lent unghiul din care te privește fără s-o vezi e unic n-o ghicești n-o poți controla ea te mânuiește ca pe o țigară subțire în timp ce pleoapa nopții acoperă numele tău din care literele se scurg - umbre peste veacurile rămase fără scalp
Citește mai departeaș fi spus că picură otrava peste o lună amară în fond punctul năștea linia pântecul durerii nu se golea de amintire era un fel de art nouveau ascundeam "în scoici" chipuri, și voci, și ecouri și gândul că într-o zi, spălându-ne de păcate, vom reuși să înflorim perle în părul înspumat al unei mări agitate cum ne e viața în fond eram doar bucăți de muguri rătăciți într-o iarnă
Citește mai departeatunci prinzi între palme lutul femeii și-i cureți de păcate pielea pui tăcerile să învârtă roata olarului îi ajustezi fricile și-n formele abia născute arunci cuvintele toate cuvintele pe care le-ai adunat în catacombele orașului tău când fugeai ca un lunatic, mutilat de soartă
Citește mai departeinima asta e un pumn de cârpe strânse într-o batistă roșie mă locuiește cuminte în partea stângă în ea torn zilele și nopțile frica devine un motiv să-mi spun că nu mă pot opri aici că viața asta de actor e o nebunie frumoasă că nebunii ca mine vor sări gardul să umple câmpia să îmbrățișeze copacul să muște stelele de piept să înalțe avioane de hârtie până acolo unde păsările nimănui spun povești de iubire fără final dacă nu pleci din mine, e bină să rămân tot timpul "acasă"
Citește mai departefemeia de apă e un țesut nou nimeni nu știe cine l-a inventat ea își aduce doar aminte cum au așezat-o într-o bucată de albastru apoi au răzuit clopote să curgă peste ochiul ei argintul i-au înnodat cuvintele în speranța că vor opri pentru ei toate sensurile nu au văzut că-n pântec poartă lumină și născătoare au uitat-o într-un colț de lume pustiu și întunecat azi se mulțumesc s-o închidă în cerc punct într-o mare de întrebări nerostite
Citește mai departee prea multă liniște pe coridoare nefiresc m-am învățat cu forfota ai grijă de sfori un naufragiu prin lumea asta n-ar face decât să-ți întrerupă viața de artist aici oamenii se ocupă de alte treburi n-au timp de copaci de frunze de ploi de leagăne aici totul vine și pleacă atât de repede încât ți se face frică de aceea pun somnul la păstrare și umblu cu tine de mână mă simt partizan
Citește mai departecuvinte mătuite nu mai vedem dincolo de vânt ne mulțumim cu sensurile pe care le știam păstrate în memorii până când vreun nenorocit de alzheimer își va priponi calul în preria minții noastre atunci vom fi doar cireșii care înmuguresc țurțuri și-n lumina lor de gheață se vor fi scăldat sâmburii de iubire pe care-i scuipasem în grabă la trecerea noastră prin lume
Citește mai departeBună femeie !Îi atingea încet umerii goi. Stătea în spatele ei iar ea prefera sa nu se întoarcă ,dar mai degrabă sa își închidă ochii și să îi adulmece respirația ce ii se răspândea prin parul ei lăsat sa ii curgă pe spate. Nu se apropria mai mult de ea, doar mâinile sale îi simțeau pielea fina făcând astfel dorința sa fie și mai mare. Ea tremura de teama știind că momentul nu va dura la nesfârșit. „Lasă-mă femeie sa te dezbrac de sentimente. Întâi îți voi dezgoli sufletul iar mai apoi,
Citește mai departede fiecare dată culoarea era roșie nu mă interesa dacă vreo mașină avea să-și încerce dinții în pielea mea nici câți ani avea șoferul ori cum se numea iubita lui din dreapta în fond nu mă interesa nici câte minute avea să mai clipească în ochiul meu imaginea ta din oglindă zâmbeai neștiutor duhnind a dragoste sfărâmată în timp ce eu, suspect, credeam că pot continua
Citește mai departeCuvintele omoara oameni In linstea noptii, Cand felinarele ating trotuare Patate de emotii… Cuvintele omoara oameni Si armele la fel. Pierduti printre cadavre, Ne tinem inimile-n portofel Si plangem plini de temeri Aruncand vina pe “ea”, pe “el”… Doar ca sa dam j
Citește mai departe