• Legea divină cu privire la transmigrația sufletelor sau Legea divină a întrupării - Partea I 205

    Principiile elementare ale acestei legi se găsesc în filozofia Samkya sau sistemul Yoga, la care eu, prin bunăvoința lui Dumnezeu, cel care m-a instruit să vă spun toate acestea, am adaugat cele ce urmează.Sufletele sunt picături din oceanul indivizibil al vieții. Deși pot fi purtate de un vehicul, și în aparență rupte din acest ocean infinit și indestructibil, ele nu pierd niciodată proprietățile absolute ale acestuia, putând exprima, în urma evoluției mijlocului de locomoție, singurul care poate evolua, toate principiile absolutului într-o persoană individuală cu nume și formă.Pentru a respecta principiile divine ale corectitudinii absolute toate sufletele pornesc de jos preluând, ca vehicul de locomoție, cele mai primitive și mai inconștiente trupuri care pot să existe. Este de la sine înțeles că după distrugerea vehiculului care îl poartă sufletul preia altul conform conștiinței și tendințelor dominante din cel precedent

    Citește mai departe
  • DE MOȘ-AJUN !!!... 209

     Într-o evanghelie a Bisericii Armenești se menționează numele celor trei Magi de la Răsărit, care - călăuziți de Steaua magică (cu adevărat dumnezeiască) erau: Melkon - Regele Persiei, Gaspar - Regele Indiei și Baltazar - Regele Arabiei. Și este vorba despre adevărații Regi ai popoarelor – Moșii, Nemuritorii acestor popoare. Cei care nu numai că așteptau nașterea Domnului, ci mai ales să

    Citește mai departe
  • 41. AȘEZĂRILE, CENTRELE SPIRITUALE ALE MOȘILOR (THULE) 202

    Așezările Moșilor nu au fost mari, extinse niciodată înafara primei perioade de după ultima glaciațiune când au născut, crescut și pregătit primii lor copii de după glaciațiune; această primă perioadă o putem împărți în două etape:1. Perioada în care ei înșiși au petrecut timpul planetar scurs între ruperea continentului A’Tlan și formarea celor două continente de azi: Europa și America de Nord,

    Citește mai departe
  • 40. DACII: POPOR HIPERBOREAN (3): ISTORIA NOASTRĂ PE CARE AR TREBUI S-O ȘTIM… 199

    I. IDEI PRINCIPALE1. În Europa, grupurile de migratori au venit cu denumirea de ”zei” pentru Moși, Bătrâni: binecunoscuți în acțiunile lor, cunoscute fiind de asemenea și așezările lor, cu caracteristici încă vii în cunoșterile oamenilor.2. Diferența între localnici (oameni care trăiau dintotdeauna pe pământurile de transcendență ale neamului lor, de naștere a poporului din urmașii Moșilor din

    Citește mai departe
  • Iată ce vă las autentic și adevărat... 208

    Trăirea lui Dumnezeu ca ființă vie, una cu sinele tău, nu poate fi realizată fără suferință, căci numai așa poți să te convingi prin tine însuți că dorințele de satisfacere senzorială îți aduc doar nefericire. A trebuit mai întâi să aflu Adevărul la nivel intuitiv și teoretic, consemnat în primele două carți ale mele, iar apoi să trec la partea mult mai dificilă a realizării lui în practică, când a trebuit să dau piept cu iluzia și inerția acestei lumi. "Om înspre înger - Cartea întâi" și "A doua carte" au fost scrise înainte de a avea vreo dorință de afirmare personală (majoritatea fragmentelor din ambele cărți au fost notate pe hârtie cam în același timp, prin anii 2004-2005), învățături transmise parcă special pentru mine, să le am pentru orientare și o conduită corectă care să mă îndrepte spre viața pașnică și fericită a ființei divine. Dar dorința prezentă în iluzia lumii și-a scos capul din starea latentă a animalului pu

    Citește mai departe
  • [Pastila zilei] - Johann Wolfgang von Goethe... 169

    „Nimic nu este mai respingător decât majoritatea: din moment ce este formată din câțiva lideri puternici, ticăloși care se adaptează, cei slabi care se asimilează și masele care imită după ei fără să știe câtuși de puțin ce vor”. “Nothing is more disgusting than the majority: because it consists of a few powerful predecessors, of rogues who adapt themselves, of weak who assimilate themselves, and the masses who imitate without knowing at all what they want.”

    Citește mai departe
  • [Pastila zilei] Charles Margrave Taylor... 177

    "În lumea secularizată s-a întâmplat ca oamenii să fi uitat răspunsurile la principalele întrebări despre viață. Dar cel mai rău este că până și întrebările au fost uitate.. Ființele umane – fie că recunosc sau nu – trăiesc într-un spațiu definit de întrebări profunde." Charles Margrave Taylor “In the secular world it has happened that people forget the answers to the main questions about life. But the worst is that even the questions have been forgotten. Human beings - whether they admit it or not - live in a space defined by profound questions. "

    Citește mai departe
  • 39. DACII: POPOR HIPERBOREAN (2): RETRAGERILE TEMPORARE ALE MAJORITĂȚII MOȘILOR 196

    I. IDEI PRINCIPALE1. În mileniul primelor migrații (mileniul III î.H.) a avut loc o retragere parțială a Moșilor în insulele Oceanului Pacific, departe de societățile în dezvoltare; nu a fost o migrație, căci a avut loc treptat, persoană cu persoană, și periodic au mai revenit pentru a echilibra vibrațional locurile pe care le avuseseră cândva în grijă permanentă.2. O mică parte din grupurile

    Citește mai departe
  • 38. DACII: POPOR HIPERBOREAN (1)... 196

     I. IDEI PRINCIPALE1. Nu a existat o migrație a Moșilor (numiți pe alocuri: zei) din nordul extrem spre sud, împreună cu populațiile pe care le îndrumau în acele locuri.2. Viața Moșilor nu a cuprins migrații, ci mai degrabă răspândiri prin alte locuri, apoi reveniri, conform sarcinilor lor de mari ajutători planetari: adică ajutători pentru planetă și întreg biosistemul ei; etapele generale ale

    Citește mai departe
  • Provocarile unei eclipse – horoscopul eclipsei de Luna 19 nov. 2021 151

      19 noiembrie 2021 – eclipsa de Luna in Taur, prima dintre cele doua eclipse cu care se termina anul 2021 si, de asemenea, prima dintre eclipsele ce vor avea loc pe axa Taur – Scorpion. Notati-va ca aceasta este axa care va gazdui toate eclipsele din urmatorul an, 2022.   Eclipsa de Luna din 19 noiembrie are loc pe gradul 27:14 Taur ( Luna pe gradul 27:14 Taur in opozitie cu Soarele pe gradul 27:14 Scorpion) si va avea

    Citește mai departe