În caz că va imaginați că tastez stând pe șezlong pe vreo plajă, boemă și ascultând sunetul valurilor…îmi pare rău să vă dezamăgesc. Îmi revin după 8 ore la birou și după o serie de alarme setate la câte 3 minute distanță, să fiu sigură că reușesc să mă ridic din pat. (Acum e momentul ăla în care ai putea să mă acuzi că sunt o corporatista spălată pe creier și obsedată de muncă).

Ăsta e Bucureștiul pe care îl iubesc eu: liniștit, fără trafic și, mai ales, fără mulțimi de oameni. Problema mea cu oamenii nu cred că mai reprezintă vreo noutate..și pe cuvânt că e altă senzație să ajungi la muncă zen și fără alura obișnuită de Grinch.

Apropo de asta..cred că mi-a intrat în reflex să fiu antisocială și constant enervată de oameni. Săptămâna trecută m-am supus unui challenge: m-am străduit o zi întreagă să fiu drăguță cu absolut toți oamenii pe care îi întâlneam și să îmi păstrez calmul,...