Spun mereu că am prea mult întuneric în mine și prea puțină lumină, dar nu cred că am realizat până acum cât de rău e. Cumva..o făceam să sune ca și când ar fi ceva bun. Dar adevărul e că sunt..defectă. Nici măcar nu știu dacă ăsta e termenul pe care îl caut. Simt că o gaură neagră stă să mă înghită. Am strâns în mine atâtea cuvinte, emoții, frustrări și-o tonă de urlete, iar acum simt că nu mai au loc și și vor exploda.

De fiecare data când primesc vreo veste proastă sau se întâmplă ceva rău..nu mai sunt capabilă să am reacții. Încasez șocul, simt că mi se duce echilibrul..și pot doar să mă așez și să privesc în gol. Mintea mi se golește de orice gând și parcă am uitat cum să respir fără să simt că îmi ia foc pieptul.

Partea proastă cu durerea e că deși tu simți că ai uitat cum să funcționezi..lumea nu stă în loc din cauza asta. Trebuie să mănânc, să dorm, să merg la birou..să păst...