Din când în când…mintea mea ciudată are nevoie de o pauză de la oameni. N-am mai văzut picior de om de vreo 3 zile, am terminat două cărți și un serial. Chestii productive? Zero. Și tot zero remușcări.

Apropo de seriale, am de făcut o recomandare. Rar se întâmplă să fiu zguduită de un serial. Black Mirror se cheamă pacostea. La primul episod m-am gândit doar “Doamne, cât de prost e”..dar am zis să îi mai dau o șansă. Mă rog, m-a ajutat și faptul că episoadele nu au vreo legătură între ele. Sunt cumva..niște filme ceva mai scurte. Oh, well..l-am terminat în două zile. Încă mă bântuie. Viață socială zero, cum spuneam. Totuși, vă sfătuiesc să îl vedeți, mai ales dacă sunteți cam prea atașați de tehnologie, cum e și cazul meu. Mesajul transmis în fiecare episod vă va pune un pic pe gânduri.

Urmează să încep The Crown. Mereu mi-a plăcut de bunicuța Elisabeta a britanicilor. Când fetițele de vârsta mea visau să fie prințese/regine..eu mă vedeam preoteasă, dar asta-i altă poveste. În altă ordine de idei, ăștia de la Netflix sunt cam cea mai bună invenție a secolului 21. Am luat literally expresia “Netflix&chill”, iar uneori nu mă urnești din față laptopului, oricât te-ai strădui.

Mă supun periodic unui “detox” de la oameni și de la realitate. Poate că-i nesănătos, egoist sau doar ciudat. Nu mai am răbdare. Nici cu mine și nici cu restul. Dar încerc să mă autoeduc cumva. Să învăț cum stă treabă cu diplomația sau, pur și simplu, să fac niște schimbări. N-ar fi rău nici să mă conduc mai mult după fapte, nu după vorbe. Nu pot să pun cumva pauză sau să caut butonul de “replay”? Ṣtiu, e total nesănătos să petrec prea mult timp cu mine și să am timp să dezvolt toate scenariile alea idioate ce mă țin trează adesea.

Mă uimesc pe mine însămi din ce în ce mai des. Zici că am personalitate multiplă. Pot să fiu cea mai “doamna dintre doamne”, să-ți zâmbesc și să îți urez o zi frumoasă, chiar să îți cedez locul, dacă ești o băbuță de treabă. Eh, partea nașpa e când iese teleormăneanca din mine. Mai nou, Teleormanul e un fel de gaură neagră a țării, dacă te iei după toate articolele din social media. Deci, automat, asta m-ar face ușor mahalagioaică, right? S-au dus glumele despre Vaslui, hai să facem mișto de “Dragnealand”.

Îmi pare rău să-i dezamăgesc pe aia care chiar credeau asta, dar nu trăim în copaci acolo. Și buletinul de TR nu e sinonim cu “Heil, Dragnea!”. Niciun om întreg la minte și care are, preferabil, mai puțin de 65 de ani nu e încântat de circul asta. Pe bunica-mea am amenințat-o că plec din țara dacă îi mai votează vreodată pe-ăștia..că o să mă lase fără loc de muncă. Ea s-a panicat atunci, eu încep să mă panichez acum, când văd că nu e total imposibil acest scenariu. În orice caz, teleormăneanca din mine e a dracului tare, dacă ne raportam strict la origini. Și nu, nici măcar nu mi-e rușine cu asta.

Oamenii oricum nu mă plac, fie că-s de treabă sau nesimțită. Oh well, la un moment dat voi învăța să nu mă mai las atinsă de chestia asta. Work in progress?!