Unul dintre multele lucruri pe care le detest pe lumea asta e obiceiul ăsta care a devenit cumva obligatoriu: la fiecare început de an ne facem liste peste liste și promisiuni către noi înșine: clasicele „o să încep să merg la sală”, „o să mă las de fumat”, „o să muncesc mai mult”. Promisiuni care țin..cât? Maxim..câteva săptămâni? Dăm vina pe lipsa de timp, pe faptul că avem niște zile și-așa prea pline, iar lista scuzelor poate continua la nesfârșit.

Nu am fost niciodată adepta începuturilor de dragul calendarului. Adică ce naiba, eu amân dieta și fără să îmi fi propus să încep una fix când orologiul a bătut miezul nopții. Plus că..trag cât de mult pot eu pentru a-mi ține promisiunile față de restul, dar pe mine mă amăgesc cam de fiecare data. De-aia am ajuns să cântăresc 56 de kilograme (uraaa..), după ce reușisem să ajung la 50 acum vreo două-trei luni.

Anul asta am renunțat și la clasicul bilanț...