Se intampla sa auzim in jurul nostru ori sa ne vina pur si simplu in minte expresii precum: “Ma asteptam sa te comporti ca un adult!…” sau “Cata lipsa de maturitate!…” sau “ Tot un copil ai ramas!…” – expresii ce contin o doza mai mare sau mai mica de repros, dezamagire, tristete. Putem simti chiar furie si o imensa neputinta de a fi pe aceeasi lungime de unda cu celalalt – un celalalt adult, pe care il percepem intr-un anume fel, de la care avem anumite asteptari si asupra caruia proiectam mult din propria noastra constructie interioara.
A fi, a deveni adult – in ce masura, ne putem intreba, acest lucru echivaleaza cu a sti, a fi in stare sa iti traiesti viata cu bune si cu rele, cu toate provocarile ei, cu suspansuri si obstacole, cu dificultati si momente neasteptate? In ce masura stim, odata deveniti adulti, sa gestionam conflicte si sa rezolvam situ...