Disparitia simptomului (in urma administrarii
tratamentului medicamentos, a unei interventii chirurgicale ori
chiar a unei psihoterapii de scurta durata) reprezinta doar o etapa
in procesul de vindecare sau de ameliorare a bolii. Disparitia
simptomului nu echivaleaza neaparat cu disparitia suferintei, cu
schimbarea, cu imbunatatirea reala a vietii individului; caci,
asa cum poate stim deja, orice simptom are o cauza, de cele mai
multe ori bine ascunsa. Atata timp cat nu investigam acea cauza sau
acele cauze bine ascunse - negandite/nevorbite vreodata -, avem
toate sansele ca suferinta sa se manifeste din nou, la un interval
de timp oarecare, prin acelasi simptom sau prin altul.
Psihoterapia, indeosebi cea psihanalitica, trece
dincolo de simptom, de boala in sine asa cum a fost ea resimtita de
pacient. Impreuna cu terapeutul sau, pacientul ajunge sa faca
legatura intre ce stie, ce a fost invatat sa traiasca si ce
descopera ca i se potriveste cu adevarat, intre cauzele suferintei
sale si felul in care viata i se poate schimba. Prin intalniri
regulate si intr-un cadru specific, tot felul de sentimente
ascunse, precum frica, vinovatia, revolta, furia, mania,
neincrederea, nesiguranta, rusinea pot fi exprimate si
(re)gandite liber, cu totul diferit. Tot ce a fost dificil,
epuizant, traumatizant este inteles diferit si devine astfel mai
usor de suportat, mai putin apasator. Relatia ce se stabileste
intre terapeut si pacient duce la construirea in timp a unei alte
perspective asupra aspectelor suparatoare, la un nou mod de
elaborare a conflictelor interne carora pacientul nu le-a putut
gasi el insusi rezolvare pana atunci si care, intr-o masura mai
mare sau mai mica, au dus la imbolnavire.
Un prim pas ar fi sa vorbesti despre ce te doare,
sa pui intrebari si sa cauti raspunsuri. A afla mai multe despre
tine, despre ce te nelinisteste ori te ingrijoreaza este un pas
important catre a te cunoaste, a te ajuta, a intelege si a te simti
diferit. Concomitent cu tratamentul prescris de medicul specialist,
psihoterapia poate contribui la imbunatatirea calitatii vietii
pacientului, indiferent de varsta si de natura
afectiunii.
Prima intalnire este gratuita.
Programari:
psih. Madalina Stan
0723.508.599
https://www.facebook.com/Aleg-sa-traiesc-suport-emotional-in-cancer-si-alte-afectiuni-grave-515408581961370/?ref=hl