Asa cum descriu deseori pacientii, intr-o psihoterapie, sentimentul de intimitate fata de analist apare la un moment dat sau... nu intarzie sa apara. Este firesc, altminteri insasi relatia analitica ar deveni subiect de studiu.
Intimitatea in context analitic nu presupune focusarea doar pe
aspectele pozitive ale relatiei. Ura, furia, invidia distructiva
trebuie luate in considerare si puse in discutie la fel ca si
dragostea, toate facand parte dintr-o relatie fireasca. Pacientul
trebuie incurajat sa vorbeasca despre ele, astfel incat dezvoltarea
intimitatii in relatie sa fie posibila. Winnicott spunea ca
dragostea, in forma sa cea mai primitiva, contine cruzime si
distrugere. Recunoasterea acestor sentimente de catre pacient este
absolut necesara astfel incat acesta sa fie ajutat sa-si integreze
lumea obiectelor interne.
Cu toate ca intimitatea nu reprezinta scopul psihanalizei, ci
mai degraba un produs secundar, intensitatea transferului si
contratransferului ofera analistului un spatiu de lucru puternic in
care problemele pacientilor legate de intimitate isi pot gasi in
final rezolvarea. Putem fi asadar de acord cu descrierea relatiei
psihanalitice drept o calatorie spre o intimitate crescanda si
poate una dintre cele mai intime relatii posibile, dat fiind ca
scopul il reprezinta insusi studiul sinelui.
