Este firescul meu banal
Cu dragostea mea ascunsă într-un mic sertar
De când am aflat că tu ești mereu călător
Eu mă rulez adesea ca ața de pe mosor
Iar esența ta tot nu pot s-o cuprind…

Atunci când părul îți răvășesc
Mă văd plutind prin galaxie
Departe de angoase și ale mele spaime o mie.

Mă pierd adesea în gânduri și închipuiri
Mă las pradă uneori unor sensibile amintiri.
Mă împletesc de cer și zbor de pe un nor pe altul
Și apoi mă lovesc de ziduri ce mă răscolesc și dau cu mine de pământ
De parcă nu ar fi de ajuns
Dau peste un autor ce îmi amintește fără milă că port în suflet
Un artist în umbră și tăcut pe care mă străduiesc să-l uit.

Alerg după o rază frumoasă de soare
Și caut o altă spectaculoasă culoare
Iubire proaspătă să încerc să desenez
Păstrez în mine o constelație
Mare amatoare de senzație
Nu o să mă tem acum de o altă creație…