În secolul 19, am putut pentru prima dată să descifrăm cele
18 gottas (cântece = gita din sanskrită) pe care le avem de la
Zoroastru, scrise în persana veche, o limbă foarte apropiată de
sanskrită. Filologii germani au putut în sfârșit să le descifreze,
raportându-se la sanskrită pentru a înțelege persana veche. Parșii
nu le puteau citi, nici magii din Iran înainte de cucerirea
islamică nu le puteau citi. A rezultat că gottas reprezintă
tawheed curat, fără nicio urmă de dualism. Ahriman, spiritul
rău, este un demon creat de Dumnezeu. Apar ideile de înviere,
grădina Raiului, focul, podul sirat care duce de la pământ
către Grădină... De aceea eu spun că Zoroastru trebuie să fi fost
un profet. Dar datele s-au schimbat pe urmă: ceea ce a transmis
Zoroastru este foarte diferit de ceea ce au predat zoroaștrii.
Chiar și în sfera tradiției zoroastre, credința persanilor era
diferită de credința medeilor (medeii sunt, în opinia mea, poporul
din care se trag kurzii). Lucrurile rele din zoroastrianism vin de
la medei. Zoroastru fusese medeu, el emigrase în Afganistan, unde a
întâlnit alte neamuri înrudite cu persanii, cum ar fi și
pakhtun.
Când ne referim la personalități care au trăit cu mult
timp înainte - Rama, Buddha, Confucius, nu înseamnă că învățăturile
atribuite lor astăzi sunt autentice. La fel stau lucrurile și în
cazul învățăturilor atribuite lui Iisus astăzi: unele sunt
autentice, altele nu. La fel în cazul lui Moise și al
altora.
De asemenea, dacă studiem budismul, apar atâtea semne că
Buddha ar fi fost un mare sfânt sau un profet. Este cu siguranță?
Nu știm, nu ne putem pronunța. La fel și dacă ne uităm la tradiția
hindusă: o tradiție bogată, din punct de vedere metafizic este
extrem de bogată, dar vine de la profeți?
Nu înseamnă că suntem de acord cu practica din ziua de azi
a adepților acestor religii - în istoria noastră mereu ne întoarcem
la ideea de profeție. Se întâmplă ca mereu de-a lungul timpului
profeția să fie distorsionată, schimbată, și probabil că asta s-a
întâmplat și aici.
Dr. Umar Faruq Abd-Allah