Un film din 2015 cu Keanu Reeves despre un bărbat așezat, de familie, care rămâne singur acasă, la sfârșit de săptămână, și este ispitit de două tinere care se adăpostesc la el într-o noapte. Ajunge în ruină în doar 24 ore, și la propriu și la figurat, din cauza urzelilor machiavelice ale celor două, din care nu află scăpare.

Este suspans.. groază... tragicomic și ironic... nu este ușor de privit și deranjează în multe locuri. Are recenzii destul de proaste, în special din partea privitorilor de sex masculin, și pe bună dreptate, unii dintre ei luând apărarea bărbatului, considerat aproape nevinovat în toată povestea, mai mult chiar, abuzat.

L-am privit cu pauze când simțeam că nu mai pot, dar din a doua jumătate recunosc că m-a cucerit creativitatea celor două fete în arta maimuțărelii și a jocului de roluri. Am crezut că și Evan va „intra în joc” până la urmă, dar nu, și-a încasat pedeapsa cu seriozitate, totuși rămânând în viață. Furia feminină pare că se dezlănțuie în acest film asupra prototipul bărbatului naiv, care își urmează fără discernământ propria biologie, fiind prins într-un joc inteligent, dar fatal, la limita nebuniei și absurdului.

***

Tawfeeq Al-Hakeem, personalitate de seamă în societatea egipteană, a trăit în secolul trecut și a fost contemporan cu mai cunoscutul Naguib Mahfouz. Școlit în Franța, se întoarce de acolo cu inspirație pentru a scrie, printre altele, teatru cult, de idei, adică teatru ca operă literară, și nu menit a fi jucat pe scenă.

Piesa „Îl vreau pe acest bărbat” se distinge prin dimensiunea foarte mică (mai puțin de 30 pagini) și număr redus de personaje, un singur act, o singură scenă. Concentrat și la obiect, Nayla merge, ca o adevărată femeie emancipată, să ceară mâna unui bărbat, despre care a aflat toate detaliile „pe surse” și despre care a considerat că este potrivit să îi fie soț. Dar, cu toată hotărârea și non-conformismul ei, este nevoită să îl ia mai pe ocolite pe bărbat, așa încât, cu ceva iscusință, îl face ca tot el să aibă inițiativa să o ceară.

Piesa mi se pare foarte îndrăzneață pentru secolul XX, Egipt, și totodată foarte actuală pentru zilele noastre, Europa. Am crezut că este o strategie proastă din cauza faptului că o femeie nu poate suporta ușor o respingere, dar din nou, o salvează creativitatea. În același timp, am simțit că este de actualitate pentru că este atât de ușor în ziua de azi să afli totul despre cineva; și sunt atâtea femei care „cer” bărbați mai mult sau mai puțin direct sau conștient, care prin ceea ce fac dictează relațiile de la un capăt la altul, bărbații doar urmând pista.