Spațiul islamic a fost descris ca deținând „cea mai dezvoltată cultură a viselor” [1], fiind publicate numeroase cărți de-a lungul timpului în sprijinul interpretării acestora. Doar în primii 450 de ani de existență a islamului au fost publicate peste 63 de culegeri, ceea ce indică popularitatea fenomenului. Dintre acestea, multe nu supraviețuit decât prin menționări și fragmente în opere ulterioare, însă dintre cele care s-au păstrat sunt demne de menționat Ta`bīr al-Ru’yā, de Ibn Qutaība și un poem didactic al lui Ma’āfīri, Despre interpretarea viselor potrivit atributelor creării ființelor omenești.

Cea mai celebră culegere de vise este aceea a lui imam Muḥammad Ibn Sīrīn, născut în Basra în anul 33 după Hijra, o personalitate religioasă recunoscută în acea perioadă a primelor generații, expert în jurisprudență islamică și în știința hadisurilor. Totuși, după cum se știe, el nu este autorul culegerii (Muntakhab al-Kalām fī Tafsīr al-Aḥlām), aceasta fiind redactată în numele lui între secolele XI-XIII, ajungând să cuprindă peste 4300 de simboluri.

Rolul viselor este unul important încă din tradițiile iudaică și creștină, pe care islamul le integrează. Profetului Avraam, numit în islam primul dreptcredincios (ḥanīf), i s-a revelat în vis că trebuie să își sacrifice un fiu, iar acesta încearcă să pună în aplicare porunca imediat a doua zi. Un alt exemplu este cel al profetului Iosif, care prin interpretarea corectă a viselor avute de faraon, reușește să salveze Egiptul de la foamete. Chiar și înainte ca profetul Muḥammad să primească primele revelații, se relatează că el a avut timp de șase luni vise care a doua zi se împlineau. Astfel, în islam, visul are posibilitatea să capete statutul de mediu de comunicare dinspre Dumnezeu către anumiți oameni aleși.

Coranul menționează visele de câteva ori în versetele sale, cu sensul de sursă de înțelepciune religioasă și de inspirație. În sura Yūsuf, ele apar ca un semn important al bunăvoinței lui Dumnezeu; de asemenea, în sura al-Ṣāffāt, apare reiterat episodul când profetului Ibrāhīm (Avraam) i se cere în vis sacrificarea fiului său, iar la săvârșirea actului, el este întrerupt de vocea lui Dumnezeu care îl oprește. În ceea ce îl privește pe profetul Muḥammad, în sura al-Anfāl se relatează că acesta a primit în vis imaginea inamicului de luptă (de la Badr) ca fiind o oștire mică, deși în realitate nu era așa, prin aceasta Dumnezeu vrând să-l facă să capete curaj. De asemenea, în sura al-Isrā’, călătoria nocturnă amintită este posibil să fi fost realizată în vis de către profet, asupra acestui lucru părerile fiind împărțite.

Corpul relatărilor profetice sprijină cel mai mult interpretarea viselor, căci aflăm că Muḥammad obișnuia să tălmăcească visele companionilor săi ori de câte ori aceștia i le povesteau. El chiar a îndemnat ca visele să fie povestite: „Visul sălășluiește deasupra penelor unei păsări, el nu se va adeveri până când nu este povestit altcuiva”, sau „povestește-ți visele doar persoanelor cu știință sau celor iubite, ai grijă la cei care le pot folosi împotriva ta.” [2]. Există hadisuri în care profetul își interpretează propriile vise, precum: „Am visat că fluturam o sabie, iar ea s-a rupt de la mijloc, asta simbolizează rănile suferite de credincioși în ziua bătăliei de la Uhud. Apoi am fluturat din nou sabia și ea a devenit mai bună decât era înainte, asta înseamnă cucerirea Meccăi pe care a îngăduit-o Allah și adunarea conducătorilor.” [3]. Pe de altă parte, visele unor companioni au puterea de a institui practici noi în islam, precum acelea a doi dintre ei care, într-o stare apropiată de cea de veghe, au visat chemarea la rugăciune, iar apoi au mers la profet pentru a îl înștiința. Răspunsul acestuia a fost ca ei să meargă la Bilāl, care avea o voce puternică, și să-l învețe chemarea. Adhān-ul a rămas în practică până în ziua de astăzi.

Tradiția islamică împarte visele în trei categorii principale: vise de inspirație divină, cum sunt cele la care se referă Coranul și majoritatea celor care apar în hadisuri, numite și vise autentice; vise de inspirație satanică, care sunt înșelătoare; și vise care provin din propriul suflet, ca rezultat al dorințelor și al înclinațiilor, uneori și ca rezultat al stării fizice a persoanei. Visul autentic este cel desemnat prin ru’yā, diferit de ḥulm, visul obișnuit, și este la rândul lui împărțit în trei categorii: visul de tip oracol, care este un vis cu semnificație clară, transmis de un agent divin precum îngerul Gabriel; viziunea – de asemenea clară, dar care are loc în văzul visătorului, cum a fost Isrā’ (călătoria noctură a profetului, despre care unii cred că a avut loc în vis); și ultima categorie – visul enigmatic care necesită interpretare. Potrivit spusei profetului Muḥammad, „un vis autentic reprezintă una din 46 de ramuri ale unei profeții”, referindu-se la faptul că a 46-a parte din Coran îi fusese revelată prin intermediul viselor. Potrivit lui Ibn Khaldūn, numărul 46 se află în relație cu cei 23 de ani de profeție a lui Muḥammad, din care cele șase luni pline de vise reprezintă a 46-a parte. Totuși, spusa profetului sugerează și că visul autentic reprezintă o mică sursă de cunoaștere divină, la fel cum într-un alt hadis, el spune că în absența profeției, rămân visele autentice pe care musulmanii le pot avea sau alții le pot avea despre ei.

`Abdul-Ghanī Nāblusī, un cărturar musulman sirian din secolul XVIII, descrie visul de tip oracol astfel: „Când omul adoarme, sufletul său devine ca o rază de lumină prelungită, sau ca un soare, și poate vedea ceea ce îi revelează îngerul viselor cu ajutorul luminii strălucitoare a Domnului său. Când omul se trezește, este ca și cum un nor acoperă lumina soarelui; el își poate aminti ce i-a arătat îngerul prin intermediul sufletului.” El se referă la îngerul viselor, Ṣiddiqun, despre care se spune că poate aduce vise cu puțin timp înainte de răsăritul soarelui sau în timpul zilei, iar ele se adeveresc după câteva zile.

Nu orice vis poate fi considerat ca fiind autentic, cu excepția viselor avute de profeți și de sfinți, prețuite precum revelațiile divine, ca fiind sacre, adevărate. Visele oamenilor pioși sunt relevante și pot fi, de asemenea, adevărate. Pentru toți ceilalți, veridicitatea visului se probează prin gradul de pietate al visătorului, statutul social, momentul zilei când are loc visul, perioada din an. Astfel, semnificația unui vis este mai puternică atunci când apare în momente anume: ziua și nu noaptea, într-un anumit anotimp (la coacerea fructelor sau înaintea culegerii recoltelor, dar mai puțin iarna), în funcție de momentul astronomic sau înaintea unui eveniment important din viață. Imamul șiit Ja`far al-Ṣādiq confirmă că „visul adevărat este cel avut ziua în timpul unei reprize scurte de somn”. Visele avute de cei pioși, de persoanele caste, de bătrâni, de oameni învățați sunt mai adevărate decât cele ale oamenilor răi, lipsiți de castitate, mai tineri, respectivi mai ignoranți. Conform eshatologiei islamice, toți credincioșii vor avea parte de vise care se vor adeveri, în preajma sfârșitului timpului, însă, în ansamblu, ele vor deveni mai confuze, profetul Muḥammad spunând în acest sens: „Cu cât ne îndreptăm mai mult către sfârșitul acestei lumi, visele vor deveni din ce în ce mai confuze. Cele mai adevărate vise aparțin persoanelor sincere. Astfel, dacă cineva visează un lucru neplăcut, să-l țină ascuns, să-și părăsească patul de îndată pentru a-și face rugăciunile”.

Un vis garantat ca fiind adevărat și totodată unul dintre cele mai râvnite vise este cel în care apare însuși profetul Muḥammad. Se relatează într-un hadis că el a spus: „Cel care mă vede în vis mă va vedea și în starea de veghe, pentru că Diavolul nu poate să ia forma mea.” Conform comentariilor din culegerea lui Ibn Sīrīn, felul în care este văzut Profetul reflectă starea spirituală a visătorului. Dacă îl visează cineva cu condiție specială, situația lui se va îmbunătăți. Dacă profetul face un lucru pios pentru visător, atunci acesta poate intra în rândul celor „iubiți”, sau se poate întoarce la practica islamică cu căință, dacă obișnuia să o neglijeze. Totuși, nu oricine poate pretinde că l-a visat pe profet: se relatează că Ibn Sīrīn obișnuia să-i întrebe pe cei care susțineau acest lucru despre aspectul lui. Profetul trebuia să fie descris ca arătând „foarte deschis la culoare, cu fruntea lată, având ochii negri și mari, genele lungi, nu era nici înalt, nici scund, avea părul creț până aproape de umeri, iar atunci când vorbea părea că iese o lumină din interiorul lui” [4]. Visarea profetului Muḥammad este un țel îndeosebi pentru sufiți, care au elaborat formule speciale (invocații) pentru a atrage evenimentul.

Interpretarea viselor în tradiția islamică ia în calcul mai mulți factori, precum elementele de bază ale religiei, valorile spirituale ale persoanei, tradițiile morale și culturale, chiar și specificul geografic. Astfel, spre deosebire de alte dicționare de vise, în cele islamice un simbol poate avea mai multe semnificații. De exemplu, o pisică în vis poate să însemne o mulțime de lucruri numai referindu-ne la culegerea lui Ibn Sīrīn: o carte a faptelor, partea cuiva dintr-o afacere, o moștenire, sau munca sa. Mai poate însemna: evitarea soțului, a soției sau a copiilor, o luptă, un furt, un adulter, o trădare, o ascultare pe furiș, o bârfă, purtarea unui copil dintr-un adulter, dar și: o persoană care vorbește grațios, un lingușitor, sau doar o femeie banală care se place pe sine însăși. Dacă o pisică fură de la stăpânul ei, înseamnă că e posibil să aibă de plătit o amendă, să aibă o ceartă cu rudele sau ar putea însemna un furt. În general sunt folosite mai multe metode de interpretare a unui vis, printre care semnificația din Coran, din hadisuri, etimologia numelor, proverbele, sensul acelui simbol sau sensul lui opus.

Simbolurile care apar în Coran se deslușesc în funcție de contextul în care apar în versete. De exemplu, lemnul ar putea însemna ipocrizia, conform unui verset în care cuvintele ipocriților sunt asemuite unor bucăți de lemn proptite (sura al-Munāfiqūn, 63:4); apa înseamnă o încercare; mâncatul cărnii înseamnă vorbitul pe la spate. Vacile pot indica tipul de recoltă (o vacă grasă însemnând un an fertil). Interpretarea este în acest caz literală.

În interpretarea după hadisuri, simbolurile se citesc după cum a indicat explicit profetul Muhammad. De exemplu, laptele înseamnă cunoașterea sau firea oamenilor (fiṭra). Apa este în general un semn bun, iar vacile simbolizează credincioșii din ziua bătăliei de la Uḥud. În cazul folosirii etimologiei numelor la interpretarea unui simbol, numele persoanelor, locurilor, obiectelor visate contribuie la înțelegerea naturii visului. Ṣadāqa (pomană) trimite la ṣidq (adevăr), dhahab (aur) trimite la adh-dhahāb (plecare), iar culoarea sa galbenă sugerează în plus tristețea. Vizualizarea unui creștin (naṣrānī) indică victoria într-o luptă (naṣr).

Un tip special de vis, din categoria celor autentice, este cel rezultat în urma unei rugăciuni de călăuzire (istikhāra), efectuate de către un musulman care trebuie să ia o decizie importantă. Cel mai adesea este vorba despre o potențială căsătorie, o decizie politică sau profesională, sau, în rândul confreriilor sufite, aceea a unui șeikh de a acorda sau nu inițierea unei persoane. Istikhāra se poate face de oricine, dar și de către un șeikh sau o persoană calificată (vindecător islamic), la cerere pentru cineva. Ritualul se efectuază de obicei noaptea, înainte de culcare, și presupune efectuarea unor rugăciuni suplimentare, a unei invocații speciale (rugăciunea istikhāra propriu-zisă) și o meditație asupra problemei pentru care este cerută călăuzirea. Cererea își primește răspunsul fie în timpul zilei următoare, fie în timpul nopții – sub forma viselor. În interpretarea lor, un rol important îl joacă apariția unor culori (alb, verde fiind pozitive, negru și roșu fiind negative), prezența unor personalități religioase, tipul de ființe sau obiecte care apar. Pe de altă parte, chiar și numai senzațiile din timpul nopții pot indica o direcție: starea de bine indică faptul că sufletul se înclină în direcția potrivită. Practica istikhāra se poate combina cu folosirea anumitor amulete (versete din Coran scrise pe o foaie, care este pusă sub pernă), cu adormirea în zona mormintelor unor oameni speciali în islam (cum se practică în Africa), etc.

Iain Edgar descrie în lucrarea sa [5] cazul unei femei vindecătoare-visătoare din Bosnia care realiza Istikhāra la cerere. Ea se trezea noaptea în jur de ora 1, realiza rugăciunile prescrise de ritual, după care mergea din nou la culcare. Făcea acest lucru nu mai mult de două ori pe săptămână, pentru a nu abuza de grația divină. În funcție de natura visului, ea dădea un răspuns pozitiv sau negativ subiectului. Nu recurgea la interpretări riguroase ale viselor, precum avem în culegerea lui Ibn Sīrīn, și foarte rar se referea la Coran. Pentru ea, simbolurile din vis erau luate literal. Ca această femeie există și alți vindecători-visători în Bosnia, iar conform autorului, practica a devenit o tehnică indigenă de consiliere.

Tradiția islamică, în preocuparea sa pentru domeniul oniric, a detaliat o serie de reguli care trebuie urmate pentru a avea parte de vise benefice. Printre ele, citirea anumitor sure de protecție, a unor invocații divine, precum și a unor rugi speciale pentru somn. Este indicat ca musulmanul să se căiască înainte de a se culca, pentru că trezirea lui a doua zi nu este garantată. De asemenea, se recomandă culcarea în starea de puritate dobândită în urma efectuării abluțiunii, adormirea pe partea dreaptă, orientarea către Mecca, cu mâna dreaptă sub obrazul drept, potrivit indicațiilor profetului Muḥammad. Patul nu trebuie să fie prea confortabil, pentru a nu îngreuna trezirea credinciosului în toiul nopții pentru rugăciuni. Pentru ca visele să se adeverească, musulmanul trebuie să spună mereu adevărul, să fie pios, conștiincios, și să respecte bunele maniere ale somnului descrise mai sus.

Într-o altă lucrare a sa, Iain Edgar introduce ideea că visele pot de asemenea să fie folosite drept motivație sau justificare în acțiunile mișcărilor islamiste. După modelul profetului Muḥammad care avea vise capabile să prezică succesul într-o bătălie, membrii unor grupări jihadiste au invocat apariția unor vise ilustrative care îi încurajau în demersurile lor jihadiste. De exemplu, înaintea atacului din 11 septembrie 2001, unul dintre islamiști a visat că zbura alături de „păsări verzi” de pe altă lume, ciocnindu-se cu „obiecte”, iar acest lucru îl făcea fericit. Alți islamiști pretindeau că l-au visat pe profet sau pe companionii săi. Astfel de vise erau interpretate drept un semn bun de către Osāma bin Lāden, care întruchipa și rolul șeikh-ului, al maestrului spiritual al grupării. Conform autorului, visele reprezintă un factor important care contribuie la decizia unor oameni de a se converti la islam, dar și la jihadism. Pe de altă parte, există lideri care iau o decizie numai după ce ea este confirmată în vis, cum este cazul lui Mullā Muḥammad `Omar, fost lider al talibanilor în Afganistan, care primea cu ajutorul viselor instrucțiuni militare pe care le punea în aplicare, iar orice decizie majoră a lui trebuia să fie sugerată în vis.

Visele ocupă un rol foarte important în islam, atât în islamul oficial, cât și în cel popular. Ele sunt menționate în Coran, în relatările profetice, cât și într-o bogată colecție de dicționare elaborate încă din primele secole de existență a religiei. Este posibil ca simbolistica să fi fost îmbogățită de-a lungul timpului la contactul cu alte culturi și filozofii, întrucât în domeniul interpretării viselor cu tentă seculară există concordanță între islam și tradiția greceasă, bizantină, latină și creștino-arabă. Diferența apare în privința celorlalte tipuri de vise, întrucât creștinii și musulmanii care au moștenit tradiția platonică au fost mai deschiși la posibilitatea primirii unor mesaje divine sau demonice, decât cei moștenitori ai tradiției aristotelice, care excludea această posibilitate.

Tradiția islamică oferă, pe lângă diverse variante de interpretare a viselor, și un ghid pentru un somn cât mai benefic, o metodologie de a primi călăuzire divină sub forma rugăciunii istikhāra, și un material bogat de reflecție asupra viselor care se găsește atât în textele canonice cât și în literatura constituită în jurul lor.

Note

[1] Istikhara: the Guidance and Practice of Islamic Dream Incubation through Ethnographic Comparison, p. 2 (History and Anthropology vol. 21 nr. 3, p. 251)

[2] Dreaming in the World’s Religions, p. 200

[3] Dreaming in the World’s Religions, p. 215

[4] Authentic Interpretations of the Dreams according to Quraan and Sunnah, p. 24

[5] Istikhara: the Guidance and Practice of Islamic Dream Incubation through Ethnographic Comparison, p. 8 (History and Anthropology vol. 21 nr. 3, p. 257)

Bibliografie

Ibn Sireen’s Dictionary of Dreams according to Islamic Inner Traditions, Muhammad M. Al-Akili, Pearl Publishing House, Philadephia PA

Dreaming in the World’s Religions – a Comparative History, Kelly Bulkeley, New York University Press, 2008

Istikhara: the Guidance and Practice of Islamic Dream Incubation through Ethnographic Comparison, Iain Edgar & David Henig, publicat în History and Anthropology vol. 21 nr. 3

Authentic Interpretations of the Dreams according to Quraan and Sunnah, Dr. Ahmed Fareed, AlFirdous Ltd, Londra

The Inspirational Night Dream in the Motivation and Justification of Jihad, Iain Edgar

Studying Dream Interpretation from Early Christianity to the Rise of Islam, Bronwen Neil, Journal of Religious History, martie 2016