In urmă cu ceva timp am auzit o poveste (adevărată) la un prieten. Erau doi tineri, soț și soție, iar după o ceartă puternică, ea a spus „plec la mama!”, iar el cu un aer ce emana nepăsare i-a răspuns: „n-ai decât!”. Aceasta supărată chiar a plecat.

După o noapte plină de frământări, el s-a hotărât să se ducă după ea, la mama ei, deși era convins că ea greșise mai mult decât el (cum gândim adesea și noi despre celălalt). Bărbatul s-a dus la aeroportul cel mai apropiat, iar după un zbor de 3 ore a ajuns la mama soției. Fără să știe cine sună la ușă, soția a venit să deschidă, iar când l-a văzut a exclamat surprinsă și fericită: „Ce bine! Acum sunt convinsă că mă iubești, pentru că ai venit după mine!”.

Nu știu cât de adevărat este lucrul acesta în ce privește persoanele din povestea de mai sus, însă cu siguranță este adevărat în ceea ce ne privește pe noi și relația noastră cu Dumnezeu: putem fi siguri de faptul că Dumnezeu ne iubește pentru că El a venit după noi (în lumea noastră), în persoana lui Isus Hristos, pentru a reface relația frântă dintre noi și El.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Ioan 3:16