Vinerea mare, glorioasa biruință a lui Hristos în cea mai întunecată zi din istorie

Hristos stă atârnat pe cruce între doi tâlhari. El prin care toate s-au făcut, prin care se țin toate lucrurile în ființă și fără de care nicio făptură din cosmosul creat nu ar fi în stare nici măcar de o singură suflare… El se lasă pironit pe lemn de propriile creaturi în cea mai neagră și plină de întuneric zi din istoria omenirii.

Vinerea mare e ziua în care omul își arată totala depravare, urâțenia spirituală, ura și răzvrătirea lui față de Dumnezeu.

Dacă vrem să vedem cine suntem, cât de buni suntem, ce oameni cumsecade și cinstiți suntem, ar trebui să ne întoarcem înapoi cu două milenii, în Vinerea mare. Ne vom regăsi printre cei ce-L batjocoreau și Îl scuipau, între cei ce fără milă râdeau de suferințele Lui ori între oamenii religioși care au premeditat moartea Celui nevinovat, Singurului om fără pată și Dumnezeu în același timp.

Vinerea mare și crucea de pe dealul Golgota sunt timpul și locul unde putem estima corect starea noastră decăzută și urâțenia păcatului.

De asemenea, în Vinerea mare putem vedea măreața dragostea a lui Dumnezeu și glorioasa mântuire câștigată de Isus Hristos, care s-a dat pe Sine Însuși pentru noi și în locul nostru.

În ultimă instanță, El nu a murit ca urmate a voinței unor evreii reglioși invidioși și nici pentru că așa au hotărât romanii sângeroși, ci de bună voie a ales calea morții, pentru a plăti pentru păcatele noastre și pentru a ne îndreptați înaintea justiției lui Dumnezeu.

Vinerea mare a fost cea mai întunecată zi din istoria omenirii, dar și ziua în care Hristos ne-a câștigat o mântuire perfectă și glorioasă. E ziua în care vedem cine suntem noi- din calea afară de păcătoși, dar și cât de mult ne-a iubit Isus Hristos, care a gustat moartea în locul nostru.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente