Rezultatele alegerilor din 20 decembrie 1937 pentru Adunarea Deputaților și alocarea mandatelor, prin redistribuire:

1. Partidul Național-Liberal – 35,92% voturi – 152/387 mandate (39,21%);

2. Partidul Național-Țărănesc – 20,40% voturi – 86/387 mandate (22,26%);

3. Partidul Totul pentru Țară – 15,58% voturi – 66/387 mandate (17%);

4. Partidul Național-Creștin – 9,15% voturi – 39/387 mandate (9,99%);

(„Monitorul Oficial”, nr. 301, 30 decembrie 1937, pp. 9716-7)

P.S.: Postarea se referă exclusiv la contextul epocii.

Regele Carol al II-lea despre alegerile din decembrie 1937

Într-o însemnare de la sfârșitul anului, suveranul recapitula evenimentele politice desfășurate:

„Pe la sfârșitul lui noiembrie, s-a terminat legislatura, prin care, de mulți ani, și-a îndeplinit termenul normal și legal de 4 ani. Aceasta însemnează că vor trebui făcute noi alegeri.

Eu am fost foarte mulțumit de această guvernare a lui Tătărescu, în decursul căreia s-au făcut progrese. Bineînțeles, opoziția cerea să vină altcineva. Opoziția, de fapt, sunt național-țărăniștii, cu Maniu și Garda de Fier, a lui Zelea Codreanu. Cu Maniu va fi greu, și experiențele din trecut nu mă încurajează să fac apel la el, iar cu Codreanu este imposibil, vrea completa răsturnare a ordinii sociale și a politicii noastre externe tradiționale.

Mă hotărăsc deci să fac apel patriotic lui Tătărescu să continue guvernarea și să facă alegerile. Cu toată opoziția lui Dinu Brătianu și cu toate că erau considerente care pledau contra, că, după 4 ani, partidul era uzat, totuși a primit și, prin mijlocul lui decembrie, au loc alegerile.

S-a făcut înainte o remaniere, care l-a adus pe [Richard] Franasovici la Ministerul de Interne. Fost subsecretar la Interne, din timpul lui Ionel Brătianu și Duca, cunoștea meseria aceasta, dar și el era un partizan al retragerii de la Guvern.

Am impresia că nu și-a dat prea mult silința, luând drept scuză recomandările ca alegerile să fie cinstite și rezultatul a fost că Guvernul a fost învins. (…) Neatingând cele 40%, spre a putea avea majoritatea [conform legii primei electorale], opoziția nefiind dispusă să colaboreze, Tătărescu n-a putut continua, cum am dorit și cum am crezut că ar fi fost mai bine.

Urmând uzanțele constituționale, am făcut apel celui de-al doilea partid de pe lista procentuală. Considerând că relațiunile personale nu permiteau o bună colaborare cu Maniu, l-am chemat pe Mihalache, rugându-l pe el de a forma Guvernul, punându-i însă o condiție de a colabora cu unele elemente naționaliste de dreapta, cum sunt acelea grupate împrejurul lui Vaida Voevod. Am făcut aceasta și i-am explicat de ce, că, în aceste momente, când elementele extremiste ale Gărzii de Fier iau un avânt, consider bine ca o tentă naționalistă să fie indicată în Guvern și ca aceasta să nu fie a Gărzii, care astfel ar putea fi demonetizată. Mihalache însă face prostia că, plecând de la mine dimineața, își insultă prietenii și, fără a lua contact cu Vaida, refuză, seara, însărcinarea dată. (…)

Normal, după tabloul prezenței electorale, ar fi trebuit să chem pe Codreanu; nimeni în afară de legionari n-ar fi aprobat acest act. Pentru mine era o totală și absolută imposibilitate. Metodele teroriste ce le adoptase, antisemitismul violent, ideile lor vădit hotărâte în politica externă, răsturnarea alianțelor, legătura antinaturală de a s apropia numai de Germania, în general toate metodele lor radicale și antisociale.

Mi-a rămas o singură soluție constituțională, aceea de a face apel Național-Creștinilor lui Goga și Cuza. Era desigur o soluțiune proastă, dar totuși cea mai puțin.

Sunt perfect conștient că o guvernare cu aceste elemente, destul de hotărât antisemite, nu va putea if una de lungă durată și că după aceea voi fi liber să pot lua alte măsuri forte, măsuri care să descătușeze atât Țara cât și pe mine, de tirania, adesea atât de nepatriotică, a meschinelor interese de partid (…) Procedând după aceeași metodă ca cu Mihalache, dar invers, am impus colaborarea unor elemente național-țărăniste, care erau nemulțumite de veșnicile acte de opoziție sterilă ale lui Maniu. (…) Grație infiltrațiunii democratice, am putut obține o frână pentru anumite excese ce erau de temut, și foarte bine am făcut. (…)

Din primele zile au început greutățile, mai ales pe terenul străinătății, cari, necunoscând dedesubturile acestei manevre politice, n-au văzut decât fața antisemită a lucrurilor. Repercusiunile au și început, de îndată, pe terenul economic”.

Carol al II-lea, Între datorie și pasiune: însemnări zilnice, ediție îngrijită de Marcel Dumitru Ciucă și Narcis Dorin Ion, Publisol, București, vol. I, 2023, pp. 318-320.

Foto: Guvernul Goga, de la stânga la dreapta: Gheorghe Cuza (ministrul Muncii), Dinu Simian (subsecretar de stat la Ministerul de Interne), Armand Călinescu (ministrul Afacerilor Interne), Radu Irimescu (ministrul Aerului și Marinei), Istrate Micescu (ministrul Afacerilor Străine), Gheorghe Banu (ministrul Sănătății și Ocrotirilor Sociale), A.C. Cuza (ministru de stat), Ion Gigurtu (ministrul Industriei și Comerțului), Octavian Goga (prim-ministru), Alexandru Hodoș (subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri), Tilică Ioanid (subsecretar de stat la Ministerul de Interne), Virgil Potârcă (ministrul Agriculturii și Domeniilor), Vasile Rădulescu-Mehedinți (ministrul Justiției); lipsesc mai mulți membri din guvern. Realitatea Ilustrată, nr. 572, 5 ianuarie 1938. p. 2.