I. C. Popescu-Polyclet (Reliefuri, „Speranța”, Craiova) povestește:
„Cincinat Pavelescu povestește ultima sa întâlnire cu marele Rege Ferdinand. Scena se petrece la Iași, cu prilejul inaugurării Palatului Justiției sub ministeriatul lui [George] Mârzescu [la 11 octombrie 1925 – n.n.]. Arhitectul Palatului era [Ion] Berindey.
Cu acest prilej s-au ținut vreo șapte discursuri, dintre care acela ținut de Berindey a fost cel mai lung.
Brătianu își freca barba cu subînțeles. La un moment dat, [G.T.] Kirileanu, bibliotecarul Palatului, se apropie de Cincinat și-i șoptește:

-Cincinat dragă, fă o epigramă pisălogului de Berindey, ca să distrăm pe Majestatea Sa.
Marele epigramist ia o hârtie și improvizează următorul catren:
Între Palat și vorbitor
Tot parcă opera-i îmi place,
Căci arhitectu-i orator,
Dar piatra… tace…
Regele Ferdinand s-a amuzat mult și la ieșire l-a luat de braț pe Cincinat, adresându-i-se cu subînțeles:

-M-am convins azi că sunt și pietre care vorbesc…
Și epigramistul, care cunoștea bine pe Rege, adăogă cu respectul cuvenit: «era foarte spiritual marele rege-soldat»”.
(Curentul, nr. 4313, 15 februarie 1940, p. 2)