Pierdut-ai un pantof sorbit de clisăŞi-atât de alb aduci piciorul gol,La sâni încheietoarea ţi-e deschisăŞi ţi-e stropită pulpa cu nămol, Te văd în minte cum înoţi plăpândăVrâstată de frunzişe-n asfinţit,Bolborosesc, înmărmurit, la pândă,Descântece de creier pustiit, N-am glas însingurarea-ţi să-l audă,Aprind opaiţul şi tremur tot,Că nu-ţi pot fi-n pădure călăuzăŞi fiare simt cum te presimt... Citește în continuare →