Cine ar fi crezut că ţara noastră a avut un preşedinte, ba chiar ditamai dictatorul, cu mai bine de un secol înainte de Nicolae Ceauşescu? De fapt n-a avut, sau, mă rog, a avut unul efemer, de câteva ore. Ca să aflăm chestia asta trebuie să-l citim pe colonelul Grigore Lăcusteanu (1813-1883), care în ale sale Amintiri (Polirom, 2015) scrie textual: [...] când m-am dus să chem pe proprietari, craii, ca să înşale pe Odobescu, îl proclamase preşedinte şi dictator al ţării [...]. Senzaţională de-a dreptul, scena e luată din relatarea Revoluţiei de la 1848, aşa cum îi este martor militarul bucureştean, bărbat cu curajul opiniunilor sale, membru al unei solide familii boiereşti, cu o carieră care poate fi urmărită încă de la formarea primelor corpuri ale armatei n...