Debutantă de timpuriu, cu volumul Schiţe
(1943), Viorica Huber[1]
publică în 1953 Vălurea[2],
povestea unei fetiţe îndrăgostite de apă, care locuia cu bunicul ei într-o
colibă de pe malul Dunării. Acesta, pescar, trăia în sărăcie, căci cei mai buni
peşti pe care îi prindea îi erau confiscaţi de boierul local. Ca într-un basm
clasic, bătrânul prinde într-o zi un peşte de aur, dar Vălurea, sensibilă...