Capitolul şase: 20.30 “Ochiul dracului”, barul în care am intrat plini de zăpadă Doru Banţu şi cu mine (dacă, ocupaţi cum sunteţi, mai ţineţi minte secvenţa din holul Spitalului de urgenţă), era aproape gol la ora aceea destul de târzie. Nu era deloc ceva obişnuit pentru o seară de sâmbăta, dar cât de multe fenomene inexplicabile nu se petrec în această istorie! Cum ar fi şi calitatea muzicii cu armonii din Vivaldi susurând în surdină sub luminile estompate, difuze... Mă gândesc dacă nu cumva metafora, pe care atât de anevoios începusem să o ţes din firele unor idei încă insuficient conturate, nu îşi câştigase deja o oarecare autonomie. Dacă logica şchioapă a realităţii nu se ridicase deja pe vârfuri şi nu valsa acum sub spoturile fermecate ale reflectoarelor, transformând praful înecăcios al scenei într-o ceaţă aromată, hipnotică, încărcată de substanţele din care îşi durează poeţii mirabilele lor deliruri. La bară...