Capitolul opt: 22.00 Mă sprijin de umărul lui Doru Banţu. El conduce relaxat prin furtuna de zăpadă, pe şoseaua pustie. Navigă cu ochii spre Steaua Polară, precum un comandant încercat. Îmi aminteşte de Arthur Gordon Pym din cartea „Aventurile lui Gordon Pym”. E o carte pe care v-o recomand cu căldură. Ici-colo, în preajma pubelelor de pe trotuare, se întrezăreşte silueta masivă a câte unui urs polar. Sentimentul de încredere care îmi umple sufletul este dublat de ideea infantilă că, deşi bărcuţa lui e o coajă găurită şi şubredă, o epavă plutind numai datorită unui miracol (nava lui spaţială), pare mai sigură decât trans-oceanicul în care fusesem până nu de mult îmbarcată. Dar ce spun eu aici?... Ce spun?... Luasem o asemenea hotărâre?... Schimbasem deja tabăra sau era doar un fals sentiment?... Ce-ar fi să vă întreb şi pe voi?... Ce credeţi?... Greu de diagnosticat... Nu-i aşa?... În primul rând, habar nu aveam ce va face �...