Hector și târfa Ceața Când maşina pãrãsi autostrada şi coti pe drumul lat cât o carte poştalã care coboarã spre paradisul îndoielnic al litoralului, copilul se trezi şi începu sã-şi frece ochii cu palmele. "Mergem sã vedem lacurile şi mergem sã pescuim şi mergem sã înotãm pânã dincolo de geamanduri, nu-i aşa?", întrebã copilul şi se aplecã peste speteaza canapelei din faţã. Aşa a început istoria asta şi la o parte din cele ce urmeazã am asistat ca martor întâmplãtor iar pe unele dintre aceste fapte le-am dedus din povestirea auzitã, în chiar seara aceleiaşi zile, pe când îmi luam cina la restaurantul Ocheanul şi copilul întreba, curios, "Ce înseamnã numai şi numai o iluzie?" S-ar putea sã nu fie nici o legãturã între cele ce urmeazã, dupã cum, la fel de bine, s-ar putea sã fie. S-ar putea sã nu fi reţinut toate amãnuntele corect, adeseori îmi scapã tocmai acele lucruri care, la sfârşit, se dovedesc a fi fost esenţiale. S-ar mai putea, de asemenea, ca unele dintre cuvintele rostite de personajele povestirii sã-mi aparţinã, dupã cum şi unele dintre cuvintele mele s-ar putea sã fi aparţinut, de fapt, unor personaje. Dar cele ce urmeazã s-au petrecut cu adevãrat, dovadã fiind şuviţa din pãrul greu ca de bronz al unei alcãtuiri din carne şi fum, din sunete de alãmuri şi seve vâscoase, din şoapte ale unui grai strãvechi şi inform. Şoseaua era umedã şi, pe alocuri, se formase o peliculã finã de noroi. Bãrbatul îşi propuse sã nu depãşeascã şaizeci de kilometri pe orã. "Ştii bine cã nu avem voie sã înotãm dincolo de geamanduri, spuse femeia. În afarã de faptul cã sunt curenţi reci şi cã apa este foarte adâncã, mai sunt şi o mulţime de meduze albastre, care sunt cele mai scârboase dintre meduze". “Cele mai scârboase dintre meduze sunt meduzele verzi", spuse copilul. "Dacã vreţi sã ştiţi care sunt cele mai scârboase meduze, aflaţi de la mine cã sunt cele din specia Pelagia noctiluca, spuse bãrbatul. Pentru cã ele secretã o substanţã numitã venenum". "Înseamnã cã sunt otrãvitoare", spuse copilul. "Sunt scârboase, spuse bãrbatul. Secreţia lor numitã venenum aspreşte pielea înotãtorului în asemenea hal încât acela toatã viaţa va purta gulere şi manşete din plastic, singurele care nu se scãmoşeazã în numai câteva ore. Otrãvitoare sunt tritonidele. Dar trebuie sã fii ignorant ca sã crezi cã o întâlnire cu tritonidele poate fi, cu adevãrat, biunivocã". "Eu am sã înot îmbrãcat", spuse copilul. "Am voie sã înot îmbrãcat dincolo de geamanduri?", întrebã el. Între timp, maşina derapase de douã ori şi bãrbatul se hotãrâse sã reducã viteza la patruzeci şi cinci de kilometri pe orã. În stânga şi în dreapta drumului defilau smârcuri de un verde închis şi pãsãri negre, greoaie, se ascundeau în hãţişuri bãtând precipitat din aripi. Peste ape pluteau fuioare de ceaţã, aburi, destrãmându-se la orice adiere de vânt. O luminã slabã, la capãtul lumii, roşie-vineţie, sclipea, uneori, peste întinderile mohorâte. Maşina alerga cãtre Sud şi farurile ei mãturau asfaltul umed. Bãrbatul rãsuci butonul aparatului de radio şi cãutã un post local. "Ce este aia o tritonidã?", întrebã copilul. "Nu existã tritonide", rãspunse femeia. "Tritonida este o zeitate acvaticã", spuse bãrbatul şi trecu pe a doua bandã de circulaţie, unde şoseaua era aproape uscatã. Motorul torcea lin şi pe porţiunea asta de drum se putea circula destul de bine. "Nu-i aşa cã dacã am sã fiu ignorant am sã mã întâlnesc şi eu cu o tritonidã?", întrebã copilul. "Nu existã tritonide", spuse femeia. Îşi arcui un braţ şi îl trase pe copil mai aproape de ea. Acul scalei se opri în dreptul cifrei optzeci şi din difuzor irupse vocea crainicului. Dãdu drumul la pick-up şi decuplã microfonul de îndatã ce se aprinse becul de semnalizare, apoi întinse mâna şi apucã toarta ceştii încã fierbinte. Aroma cafelei îl înviorã şi, dupã ce sorbi de câteva ori, ridicã, în sfârşit, ochii cãtre crainicul sportiv. Acesta rãsfoia notiţele de pe care cel dintâi spicuise ştirile dimineţii. - Şi ai dat drumul la toate porcãriile astea? - Timp de o sutã douãzeci de minute, cu o vitezã de treizeci şi cinci de cuvinte pe minut, spuse Vocea Marilor Lacuri. Totul despre asteroizi şi despre conopidele altoite. Cãlãtoria unui Lymax în interiorul cutiei noastre poştale şi pericolele studierii în doi a agrofitotehniei. În plus, le-am rãspuns la o parte din scrisorile primite în sezonul trecut. - E clar, ajunge, nimic nou sub soare, nu-i aşa? - Mda, sistemul clasic, putregai, spuse Vocea Marilor Lacuri. Ascultã, amice, ce-ar fi sã pariez în duminica asta pe King? - King nu aleargã bine când e ceaţã. - Aici, în fiecare duminicã e ceaţã. În exclusivitate pentru ascultãtorii noştri. Ceaţã, geamanduri şi hipism. - King nu aleargã pentru cei ascultãtori. - Mulţumesc, amice, am sã transmit oricând pentru tine un anunţ urgent, de oriunde m-aş afla. Sau melodia preferatã cu R.E.O. Speedwagon. Vocea Marilor Lacuri sorbi şi ultimii stropi de cafea, apoi se ridicã de la pupitru şi, fãcând cãtre cabina operatorului un semn care putea însemna orice şi care, probabil, nu însemna nimic, se îndreptã cu un mers legãnat spre uşa cu mari geamuri de sticlã matã. "... şi cu toate cã melodia urmãtoare se intituleazã O Duminicã Însoritã Ca Ochii Tãi, şi sunt sigur cã vã va face plãcere sã recunoaşteţi una dintre cele mai calde voci din topul ultimelor şase sãptãmâni, trebuie, înainte de a ne despãrţi, sã vã comunic faptul cã prietenii noştri de la staţia meteo ne anunţã o zi cu ceaţã, vânt slab de Nord-Est şi o temperaturã medie de douãzeci şi şapte de grade. Celsius, fireşte. Cu toate astea, o zi prielnicã partidelor de pescuit, lungilor plimbãri pe jos, aerosolilor şi, mai ales, prielnicã unei cine cu languste, stridii, şerpi de mare, caracatiţe şi dansuri exotice la restaurantul Ocheanul. Deci, nu uitaţi, nu pãrãsiţi debarcaderele, nu depãşiţi geamandurile, se anunţã o zi cu ceaţã, iar pentru iubitorii lui Bach, Chopin şi ai lui Ronnie McGwen, o Duminicã Însoritã Ca Ochii Tãi. Cu aceasta, Vocea Marilor Lacuri vã spune la revedere pentru dupã-amiazã, la orele paisprezece, pe aceeaşi lungime de undã". Apoi începu sã susure muzica. Un timbru cald, într-adevãr, un ritm lent, o chitarã cu un feeling plãcut. Copilul adormi iar. Poate şi pentru cã şoseaua era din nou bunã. Dar bãrbatul nu putea sã accelereze, ba chiar trebui sã reducã viteza la treizeci de kilometri pe orã. Vizibilitatea scãzuse simţitor. Lumina roşie-vineţie de la capãtul lumii nu se mai vedea sclipind peste întinderile mohorâte. Dimineaţa plutea într-o masã lãptoasã, aproape uniformã, din care abia se puteau distinge marcajele drumului şi, de o parte şi de alta a şoselei, fâlfâiri ale faldurilor groase de ceaţã, mişcãri încete, întrepãtrunderi, curenţi tulburând straturile moi ale acelei materii dense şi, totuşi, impalpabile. Poate din cauza trecerii line şi silenţioase a automobilului, cu numai treizeci de kilometri pe orã. Poate din cauza aceloraşi pãsãri negre, bizare, bãtând frenetic din aripi pentru a se adãposti în hãţişuri. Curând, bãrbatul folosi farurile de ceaţã. Douã conuri scurte de luminã galbenã pipãiau acum în trupul enorm şi alb care îi înghiţise. "Ar fi trebuit sã plecãm mai devreme, spuse bãrbatul, sau ar fi trebuit sã nu mai plecãm de loc. Niciodatã nu plecãm atunci când trebuie şi niciodatã nu ajungem acolo unde dorim. Întotdeauna e ceaţã. Şi întotdeauna când e ceaţã se întâmplã lucruri neverosimile. Cum ar fi o cinã la restaurantul Ocheanul, o cinã cu caracatiţe şi dansuri exotice. Dacã o sã ajungem pânã la cinã". "Ce înseamnã o cinã cu caracatiţe şi dansuri exotice?", întrebã copilul, fãrã sã deschidã ochii. Apoi motorul automobilului se opri şi maşina mai rulã câţiva metri. Bãrbatul deschise portiera fãrã sã coboare. Ceaţa pãtrunse în autoturism şi se auzirã sunetele obişnuite. Foşnetul trestiilor şi alte chestii din astea. Pãsãri, bineînţeles, şi zgomotul valurilor, undeva, foarte departe, sub zidurile roase de sare ale restaurantului Ocheanul, unde bucãtarii pregãteau deja toate cele necesare pentru cinã. - Eşti prea optimist dacã poţi sã crezi cã va mai câştiga vreodatã vreo cursã, spuse jocheul, rãsucindu-şi un nasture de la cãmaşã. Dacã poţi sã crezi cã va mai alerga vreodatã ca un campion. - King poate câştiga orice cursã în orice duminicã ceţoasã. Mai ales în locul în care toate duminicile ceţoase sunt trucate. - Nu şi asta, omule, nu şi asta, rãspunse jocheul. Pentru cã asta este cea mai adevãratã duminicã ceţoasã din viaţa lui King. Vocea Marilor Lacuri trecu pe lângã jocheu şi se apropie de boxele cailor legãnându-se şi inspirând adânc mirosul de fân proaspãt şi de urinã şi de timpul scurs în aşteptare, cu nervii întinşi şi urechile ciulite, pe care animalele îl rumegau şi-l bãlegau şi-l frãmântau sub copite în dimineaţa deocamdatã seninã dinainte de alergare, dar King nu era şi boxa lui aburea goalã în absenţa animalului plecat într-o cursã fãrã nici o mizã iar Vocea Marilor Lacuri se hotãrî sã parieze cu un pumn de bãnuţi tocmai pe campionul fãrã glorie care deci va lipsi de la start şi mai târziu coborî pe plajã şi timp de câteva minute şezu chiar lângã mine privind în depãrtare, peste valuri. Apoi îşi scoase cãmaşa şi tenişii şi intrã în apã. Înotã la început în apropierea malului, dupã care se îndepãrtã şi trecu dincolo de geamanduri. Era un biet înotãtor singuratic bãtând cu braţele lungi în apa unei dimineţi de duminicã deocamdatã seninã şi, cu cât înainta, cu atât mã copleşea o tristeţe de neînţeles. Sunt imagini care rãmân, poate numai ele au cu adevãrat o semnificaţie şi l-am privit pânã când râsuflarea lui obositã a atins coama veştedã a unei tritonide plutind în derivã chiar acolo unde se împleteau primele ghemuri mari de ceaţã venind dinspre larg aduse de brizã, acoperindu-le trupurile acum încordate ca înainte de o grea înfruntare, dar ar fi o prostie sã cred cã întâlnirea lor a fost biunivocã. El se întoarse într-un târziu şi pieptul lui tresãlta de efort sub cãmaşã pe când îşi lega şireturile la tenişi iar pantalonii lui şiroiau în nisipul cãlduţ, lãsând o micã bãltoacã verzuie şi mirosul de iod al depãrtãrilor ceţoase, de dincolo de geamanduri. M-am aplecat şi, scormonind cu degetele febrile în locul unde se îmbrãcase înotãtorul singuratic, am dat peste o şuviţã din pãrul greu ca de bronz al acelei alcãtuiri din carne şi fum, din sunete de alãmuri şi din seve vâscoase, din şoapte ale unui grai strãvechi şi inform. Se auzeau strigãtele de pe hipodrom şi tropotul cailor spãrgând în emoţii simple plictiseala amiezii. "Oricum, trebuie sã ne gândim serios la o cinã cu languste, stridii, şerpi de mare, caracatiţe şi dansuri exotice, murmurã bãrbatul, nervos. Pentru cã o astfel de cinã necesitã pregãtiri speciale." "Vrei sã conduc eu?", întrebã femeia. "Oh, nu, rãspunse bãrbatul. Am stat prea încordat şi simt nevoia sã fac câteva mişcãri, trebuie sã mã dezmorţesc". "Şi eu trebuie sã mã dezmorţesc", spuse copilul şi deschise portiera şi fugi la marginea drumului şi din fugã se şi desfãcu la pantaloni. Ceaţa era atât de deasã încât copilul, deşi era foarte aproape, nu pãrea decât o palidã siluetã, poate chiar o fantasmã alcãtuitã din fuioare de aburi, din picuri lãptoşi şi minusculi; bãrbatul şi femeia abia îi desluşeau trupul subţire, ca de fum, uşor aplecat spre înainte şi numai copilul vãzu alergând, peste ape şi peste hãţişurile înecate în ceaţã, calul înfierbântat de efort. Coapsele lui, pe care muşchii se încolãceau în vine groase, forfecau materia densã şi totuşi impalpabilã, coama lui flutura sãlbatic, biciuind aerul stãtut şi înecãcios, iar ochii îi strãluceau aidoma farurilor de ceaţã, aruncând douã conuri de luminã galbenã peste întinderile mohorâte. Copilul uitã de meduzele verzi şi de geamanduri, uitã de bãrbat şi de femeie, uitã de tritonide şi uitã cu totul cã fugise la marginea drumului sã se mai dezmorţeascã. Asta şi povestea mai târziu, la restaurantul Ocheanul, aşezat la o masã apropiatã de-a mea, între bãrbat şi femeie, rãsucind cu furculiţa o ciudatã şi indigestã budincã din alge şi sepii. Cum a vãzut el alergând peste mlaştini şi hãţişuri un cal uriaş, un cal superb, cel mai frumos cal şi cel mai rapid şi cu ochii ca douã faruri de ceaţã. "Mai terminã odatã cu povestea asta, i-a spus bãrbatul, a fost numai şi numai o iluzie"."Ce înseamnã numai şi numai o iluzie?", a întrebat, curios, copilul.