Hector și târfa BALADA LUI ARMANDO Ştia că repetă gesturile domnului Brezoi, în faţa aceluiaşi ghişeu zăbrelit, împodobit cu o perdea de tifon murdară şi parcă umedă, jilăvită de sudoarea aşteptării, afumată şi udă - deci, jegoasă chiar, plină de nedescifrate mesaje brodate în marginea rareori atinsă de degetele cu inele de tablă, ca nişte articulaţii mecanice, ale casierei prudente, smiorcăite, difuze în penumbra încăperii, nealcătuită decât sub forma micuţei gheare invizibile, şi numai în funcţie de orarul rarefiat, anunţat gâjâit în megafoane, ca un apendice al "Mersului trenurilor pe teritoriul Republicii România, de la 21 Mai 1995, la 20 Mai 1996" şi, uneori, sub forma unui piept foarte moale, lipit, practic, de feronerie, încercând să evadeze - să zboare? să plutească doar? -, dar împiedicat de cartonul gălbui înfipt cu boldul în jerseul de lână al banalităţii acestei imagini deprimante pe care i-o o...