Hector și târfa Bolero Sigur cã toate astea sunt adevãrate, altfel nu am mai fi iar aici, aşteptându-i pe ceilalţi, care vor intra şi ei, sumbri, încercãnaţi, dintr-o clipã în alta. Vor mormãi câteva fraze confuze, se vor aşeza pe scaune, pe bãnci, vor umple curând încãperea cu foşnete şi mirosuri. Degete care vor bate tactul unor melodii neauzite vor aluneca prin fumul din ce în ce mai gros, prin clãbucii de fum, şi se vor lovi de pereţi şoapte neclare; se vor sparge cuvinte pe marmura întunecatã a pardoselii, printre pantofii de lac, cizme din piele de porc, sandale, papuci şi ghete ortopedice. În fine, manşetele pline de praf se vor atinge uşor, vor pâlpâi palide dantele. Unul va tuşi într-un colţ - o tuse seacã, iritantã, interminabilã -, va fi aglomeraţie, o aglomeraţie din care nu va lipsi nimeni, nici femeia care va dansa bolero şi nici Cortazar, care va spune cã din cauza organizãrii perfecte situaţia a devenit disperatã. Sã a...