Hector și târfa Conversația Ah, câtã rãbdare a avut sã o ţinã ascunsã de luni pânã sâmbatã, sã o protejeze de privirile lor curioase, pãstrând-o numai pentru sine cu gelozie, sã suporte în continuare glumele lor nesãrate, mereu aceleaşi, sã accepte cu o din ce în ce mai bizarã umilinţã cã este doar un prãpãdit, un om de nimic, doar era singurul dintre ei care încãleca în fiecare dimineaţã acelaşi pegas ruginit şi fãrã apãrãtori la roţi, semn clar de inferioritate, de decãdere socialã, parcã îi fãcea plãcere sã treacã drept un declasat, drept un paria, în timp ce, de fapt, el jubila în tainã pentru cã în fiecare searã aprindea felinarul şi se ducea sã se mai uite încã o datã. Adicã, în afarã de joi, când a rãmas la fabricã de serviciu la telefon. Paznicul, un bonom, l-a invitat sã serveascã nişte ţuicã şi un mizilic, era un moment foarte bun sã se cunoascã bine, sã se apropie între ei, deci n-avea cum sã...